Dorobanți, azi cartierul cu cele mai râvnite vile din București, a plecat de la case-vagon cu grădini mari. Cine au fost dezvoltatorii care au transformat spectaculos zona | Interviu

Parcelarea Slătineanu, Parcelarea Calea Dorobanți nr. 36-40, Inginer N. Opran, Mincu-Bădărau, A. Gaillac, Ștefan Gaillac, Familia Greceanu, Parcelarea Societății Edilitatea, Prelungirea Dorobanți/Calea Dorobanți nr. 163 cu Șoseaua Bonaparte sunt numai câteva dintre proiectele din zona Dorobanți investigate recent de Asociația Istoria Artei.

Zona modestă în prima parte a evoluției ei, atestată de case-vagon și mari suprafețe verzi, cu grădini și loturi adânci, începe să capete clădiri noi, cu prăvălii și etaj sau reședințe elegante. Transformările sunt vizibile de la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu ridicarea unor adevărate palate pentru familiile Slătineanu, Carp, Lahovary, Filitti, Negruzzi. 

Mai jos, interviu cu istoricul de artă dr. Oana Marinache.

“Parcelările din Dorobanți” este noul număr ArhiTur editat de Asociația Istoria Artei și realizat de istoricul de artă dr. Oana Marinache împreună cu cercetătoarea Rodica Stan. Lucrarea completează istoria unor parcelări din zona Căii Dorobanților. Precum piesele într-un puzzle, temele abordate completează cercetările istoricului de artă Oana Marinache, în arhive și pe teren. Acest număr 2/2023 este publicat cu sprijinul BNP Paribas Cardif prin suportul acordat Asociației “Istoria Artei”, ca parte a angajamentului de a susține cultura românească.

Ulița Herăstrăului pleca Podul Mogoșoaiei și se desfășura pe aproape 1,45 km, până la intersecția cu Șoseaua Bonaparte și Șoseaua Ștefan cel Mare

“În trecut, Ulița Herăstrăului începea din Podul Mogoșoaiei, din apropierea Bisericii Albe, tronson redenumit în onoarea lui Alexandru Lahovary și cunoscut astăzi cu numele lui George Enescu. Având diferite lățimi, în funcție de posibilitățile de expropriere și alinierile decretate, artera se desfășura pe aproape 1,45 km până la intersecția cu Șoseaua Bonaparte și Șoseaua Ștefan cel Mare. La sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu extinderea zonei rezidențiale înspre nordul orașului, dezvoltarea Șoselei Herăstrău va continua și ea dincolo de barieră; după Primul Război Mondial întâlnim adrese și autorizații în ”Prelungirea Dorobanți” pentru această porțiune la nord de intersecție. Ulterior și această porțiune va primi numele de Calea Dorobanți”.

După Primul Război Mondial sunt aprobate mici parcelări particulare: Slătineanu, Greceanu, Mincu

O nouă etapă are loc după Primul Război Mondial, când încep să fie deschise șantierele pentru imobilele cu apartamente, apar mai multe case sau imobile pe vechile loturi adânci, sunt aprobate mici parcelări particulare (Slătineanu, Greceanu, Mincu). La nord de barieră, vechile centre industriale se transformă și ele, dispărând treptat iar terenurile sunt folosite pentru parcelări de anvergură medie (Societatea Edilitatea în zona străzii Brazilia). 

Oana Marinache, istoric de artă: În acest număr analizăm și investiții private, una singură de la sfârșitul secolului al XIX-lea (A.Gaillac), restul din perioada interbelică (ing.N.Opran, Ștefan Gaillac, Banca Națională a României). Intenția noastră este de a definitiva și cercetarea zonei până dincolo Piața Confederațiilor Balcanice/Dorobanți, prezentând pe viitor și alte parcelări publice și inițiative ale unor dezvoltatori interbelici.

„Intrarea Urali este calea de acces a parcelării ”Azilului pentru femei bătrâne” întemeiat de Zoe Slătineanu în memoria mamei sale”

B365.ro: Cum au apărut aceste inițiative private care au transformat zona Dorobanți?

Oana Marinache, istoric de artă: Surprinzător, dacă ne plimbam pe străduțele din Dorobanți care se deschid din artera principală, descoperim tot felul de aglomerări, mai multe construcții pe un singur lot de teren. Ne-am pus întrebarea: Cum au apărut acele inițiative? Toate s-au dovedit a fi inițiative private. De-a lungul timpului, oamenii aveau case cu grădini și au fructificat foarte bine aceste proprietăți pe care au ridicat imobile în perioada interbelică, imobile care să poată fi vândute sau închiriate. Azilul familiei Slătineanu este inițiativa privată a acestei familii boierești, care cumpără mai multe terenuri pe Calea Dorobanți de altădată și deschide Intrarea Urali, Calea Dorobanți nr. 1, în apropierea hotelului Dorobanți și a Casei Oamenilor de Știință. Intrarea Urali este calea de acces a parcelării ”Azilului pentru femei bătrâne” întemeiat de Zoe Slătineanu în memoria mamei sale.

Bineînțeles că inițiativa familiei Slătineanu, de a cumpăra terenuri și de a face o parcelare, aducea o sursă de venit pentru îngrijirea bătrânelor din București. În anul 1948, odată cu naționalizarea și instaurarea comunismului, inițiativa filantropică este anulată iar memoria acestei familii care a vrut să facă ceva pentru cei bătrâni și nevoiași este ștearsă.

„Foarte interesant este faptul că în parcelarea A. Gaillac găsim ascunse clădiri proiectate de Albert Galleron, deși nu ne-am fi așteptat ca arhitectul Ateneului Român să fi lucrat pentru un privat”

B365.ro: Toate aceste inițiative private se întâmplă în perioada interbelică?

Oana Marinache, istoric de artă: Da, cu o singură excepție. Este vorba de un personaj destul de misterios, de fapt de o familie, Gaillac, care are două parcelări în Dorobanți. Bătrânul A. Gaillac cumpără terenuri și înființează Intrarea Camil Petrescu. Acolo ridică trei, patru locuințe, probabil pentru familia sa. Foarte interesant este faptul că acolo găsim ascunse clădiri proiectate de Albert Galleron, deși nu ne-am fi așteptat ca arhitectul Ateneului Român să fi lucrat pentru un privat, chiar dacă era cineva din comunitatea franceză din București. Este adevărat că astăzi aceste imobile semnate de arh. Galleron sunt foarte modificate, multe nici nu se mai pot vedea foarte bine fiind mascate de o construcție modernă, dar oricum povestea este de sfârșit de secol XIX, din 1891-1892.

Fundătura Dorobanți, o intrare și inițiativă care îi aparține lui Ștefan Gaillac, un mare industriaș din zona exploatării zăcămintelor minerale

Oana Marinache, istoric de artă: Următoarea intrare și inițiativă îi aparține fiului lui A. Gaillac, Ștefan Gaillac, un mare industriaș din zona exploatării zăcămintelor minerale. Probabil că, cu banii pe care familia să îi avea deja, începe o inițiativă în imediata apropiere cu casele tatălui său, antreprenor fiind Ernest Schmidt. N-aș zice că e cea mai fericită parcelare, se vede că au fost foarte multe neînțelegeri între investorul privat și autoritățile locale. Intrarea se numea Fundătura Dorobanți, acum poartă numele lui David Emanuel, dar nu a fost bine aliniată iar construcțiile sunt de valori diferite. Imobilele construite de Ernest Schmidt sunt destul de bine realizate, dar printre ele descoperim și construcții modeste.

„Jean Lahovary, tatăl Marthei Bibescu, ridică un Palat în anul 1889, imediat după ce s-a născut fiica sa. Lucrarea este semnată de arhitectul elvețian Louis Blanc”

B365.ro: Cine au fost arhitecții zonei Dorobanți?

Oana Marinache, istoric de artă: Avem un fond de case de sfârșit de secol XIX realizat de mari personalități. De exemplu, Palatul familiei Carp, proiectat de Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale. Azi acolo este Ambasada Turciei. Avem Palatul lui Jean Lahovary. Părinții Marthei Bibescu ridică această construcție în anul 1889, imediat după ce s-a născut Martha Bibescu, o lucrare a arhitectului elvețian Louis Blanc, o proprietate cu totul impunătoare și prin suprafața terenului și prin reperul francez, Jean Lahovary fusese reprezentantul nostru în Franța. Clar este că reședința este ca o carte de vizită pentru lumea sfârșitului de secol XIX, început de secol XX. Vis-a-vis de Palatul Lahovary avem o reședința în care astăzi funcționează Ambasada Serbiei, o lucrare a unui alt antreprenor faimos, Leopold Schindl, de origine austriacă. Pe Calea Dorobanți însă se proiectează și acele imobile de raport cu funcție comercială.

„A două fază a dezvoltării Bucureștiului (anii ’30-’40), este o etapă extrem de elegantă, cu reguli clare de edificare și cu repere arhitectonice de foarte bună calitate și pentru perioada interbelică și pentru acum”

B365.ro: Aceste parcelări aduc o ordine, sunt lucrări importante de urbanism. Când a devenit zona Dorobanți scumpă și elitistă?

Oana Marinache, istoric de artă: Noi ne referim astăzi mai degrabă la parcelările din apropierea Pieței Confederației Balcanice, Piața Dorobanți, sunt cele de dincolo de bariera orașului care se afla unde este astăzi Perla, intersecția cu Ștefan cel Mare. Calea Dorobanți istorică pornea din Calea Victoriei, este tronsonul pe care astăzi îl cunoaștem sub numele de George Enescu, și mergea până la intersecția cu Ștefan cel Mare. Dincolo de Ștefan cel Mare până departe, spre parcul Herăstrău, este a două faza a dezvoltării Bucureștiului, anii ’30-’40. Această este o etapă extrem de elegantă, cu reguli clare de edificare și cu repere arhitectonice de foarte bună calitate și pentru perioada interbelică și pentru acum. Din acest motiv sunt și foarte căutate aceste proprietăți în prezent.

„Practic, în Parcelarea Mincu găsim o mare surpriză, un imobil realizat de inginerul Emil Prager și de arh. Arghir Culina”

B365.ro: Care au fost cele mai mari surprize din această cercetare?

Oana Marinache, istoric de artă: Îmi place foarte mult o inițiativă, o parcelare realizată de Aurel D. Mincu. Era un avocat dintr-o familie de aromâni, care s-a bucurat de o avere considerabilă. A locuit pe blvd. Dacia, nr. 160 într-o vilă proiectată de arh. Arghir Culina și Eracle Lăzărescu. În anii ’20, Aurel D. Mincu cumpără un lot de teren destul de consistent pentru fiicele și băieții săi și deschide o parcelare în care va vinde loturi pe care se vor ridica câteva construcții cu totul deosebite. Practic, în Parcelarea Mincu găsim o mare surpriză, un imobil realizat de inginerul Emil Prager și de arh. Arghir Culina. În această parcelare a fost acordată o atenție deosebită proiectelor de arhitectură, casele și imobilele fiind semnate de mari nume, precum Ion I. Berindei, Alexandru Zamfiropol, Alfred Popper, Ion C.Roșu, Marcel Maller, Ctin.Simionescu.

Citește, mai jos, și alte istorii ale cartierelor bucureștene

• Pipera, exodul bucureștenilor în câmp. Cartier de business cu zgârie-nori lângă urbanism de tarla, aplicat după coduri de pe vremea lui Cuza I INTERVIU
• Ferentari, cartierul promisiunilor neonorate de mai bine de 100 de ani. Cum a ajuns “Câmpul Veseliei” să fie considerat ghetoul Bucureștiului | INTERVIU
• Colentina, pe vremuri colea-n tină, cartierul căruia natura i-a dăruit și lac, și râu. Unde acum e Parcul Plumbuita, cândva era o mare mlaștină din București | INTERVIU
• Icoanei, cartierul perfect pentru plimbare. Mahalaua de unde izvora Bucureștioara cu apă “greu mirositoare”, acum zona cu cele mai frumoase (și scumpe) case din București
• Iancului, vechi cartier bucureștean și marile transformări prin care a trecut. Ca să-l refacă așa cum voiau, comuniștii i-au închis complet bulevardul vreme de 2 ani
• Militari: cum s-a transformat din cartier-dormitor liniștit în comunism, în dormitor neliniștit în capitalism. Este singurul cartier din București care n-a avut parc până anul acesta
• Cățelu, singurul cartier din București cu locuințe cu prispe lungi, ca la țară, geniala “găselniță” a unui mare arhitect, Tiberiu Niga
• Bucureștii Noi, așezarea clădită de la zero de magnatul Basilescu, un om cu un vis formidabil. “Comunele suburbane se înăbușă sub dictatura primarului central și a hoților”
• Acolo unde azi e grandioasa amenajare Lacul Morii, cu cele mai pitorești apusuri din București, a fost odată străvechiul Crângași, cu biserică și cimitir. În locul lor au apărut blocuri I Interviu
• “În Titan, stelele-s mentosane”. Cel mai mare cartier muncitoresc din București a fost admirat până și de președintele Nixon și de dictatorul Mobutu | Interviu cu jazzmanul Iordache
• “Domenii” de vis, cu case cu grădini de milioane. Peste o sută de familii se luptă cu rechini imobiliari și presează administrația să protejeze frumusețea unui cartier unic în București
• Bucureștenii din Berceni au câștigat meciul cu investitorul care voia să transforme baza sportivă Girueta în hipermarket. ”E un caz fericit unic, lista parcurilor sportive demolate e uriașă”
• VIDEO I Podul Calicilor sau Calea Rahovei, drumul negoțului din care s-a născut un cartier. Rahova, în imagini: trecutul pitoresc al unui mic sat înghițit de un mare oraș
• VIDEO | La mulți ani, Berceni (ori îți place, ori te temi)! Acum 59 de ani, nașterea cartierului era anunțată la gazetă
• Incredibil, dar adevărat în orașul betonat: Vatra Luminoasă, cartierul-miracol cu case cu grădină pentru bucureșteanul simplu. Case ieftine și subvenționate de stat