Domnul Arafat s-a enervat și a pus cruce unei discuții cu jurnaliștii. De ce? De la geamandurile cu cruce, cele trimise de SMURD de la București la mare

14 iun. 2022
208 Afișari
Domnul Arafat s-a enervat și a pus cruce unei discuții cu jurnaliștii. De ce? De la geamandurile cu cruce, cele trimise de SMURD de la București la mare
Raed Arafat, iritat de întrebările despre geamandurile cu cruce | Sursa foto: captură video Știrile Pro TV

Domnul Raed Arafat pare că s-a săturat. S-a săturat să-l tot întrebe lumea care a fost ideea cu geamandurile cu cruce pe care Fundația  SMURD le-a trimis pe litoral, ca să nu se mai ducă turiștii de bezmetici la apa mare și periculoasă.

Ziua în care domnul Arafat s-a enervat. „Care-i problema cu geamandurile?”

De fapt, s-a săturat în faza 1 a discuțiilor despre geamandurilor cu cruze, azi (faza 2)  s-a enervat direct atunci când jurnaliștii l-au întrebat din nou despre ele:  ”Care-i problema?”, a rostit iritat domnul Arafat. Apoi, s-a întors cu spatele la întrebările despre controversatele și ironizatele geamanduri despre care salvamarii au zis că sunt neconforme și periculoase pentru înotători. Momentul de nervozitate s-a petrecut pe holurile Parlamentului, scriu Stirile PRO TV.

Ce?… Ce dezbateri? Niște geamanduri care au fost, 5 la număr, puse undeva. Care-i problema? De ce faceți un subiect care este fără obiect? Ideea este ucisă și s-a terminat. Gata!!

Cimitirul dintre valuri | Geamanduri în formă de cruce donate de Fundaţia pentru SMURD. Salvamarii spun că sunt periculoase și neconforme, turiștii spun că-s macabre
Geamandură în formă de cruce, donată de Fundația SMURD salvamarilor

Totuși, jurnaliștii, relativ iuți de picior precum domnul Arafat relativ  iute la mânie, l-au ajuns din urmă la lift. unde s-a petrecut următoarea conversație:

Reporter: Era nevoie de așa ceva, domnule Arafat?

Raed Arafat: Da, era nevoie.

Reporter: De ce?

Raed Arafat: Asta puteți să vă întrebați singuri.

Reporter: Despre mesajele Ro-Alert, am văzut că și acestea sunt un motiv de discuție, pentru că sunt prea multe și irelevante deja.

Raed Arafat: Așa este. Cum ziceți dumneavoastră.

Din cele cinci geamanduri cu cruce, doar una a fost montată, în zona Eforie, dar a rămas rapid fix fără cruce, fiindcă o furtună pe mare a rupt-o. 🙂 

În rest, salvamarii au zis că nu le vor monta, pentru că sunt neconforme și periculoase. Gabriel Culea, coordonatorul Serviciului de salvamar pentru Mamaia şi Constanţa, a explicat:

Nu le vom monta pentru că rolul geamandurii este de a marca zona de siguranţă. Sunt bine specificate în lege forma şi culoarea ei. Această geamandură, care nu ştiu de cine a fost creată, nu îndeplineşte aceste condiţii. În plus, elementele de prindere pe geamandură sunt periculoase, sunt plăcuţe cu colţuri, iar în momentul în care marea este agitată şi o persoană este curioasă să citească acel mesaj, acea plăcuţă o poate răni.

Pe crucea geamandurii scrie că e pericol de înec după punctul pe care ea îl marchează, mai scrie „Fără aventură după geamandură” și, cu scris mai mic, câți oameni s-au înecat în mare anul trecut.

 

Cookies