Două tinere care locuiesc la etajul 2 al unui bloc din Bragadiru nu au mai suportat căldura și și-au mutat conversațiile pe balcon, odată cu lăsarea nopții. Acest lucru i-a indignat maxim pe vecini, așa că au scris un bilet și l-au lipt pe ușa scării de bloc.
Două domnișoare, aparent „gălăgioase”, i-au deranjat pe vecinii lor în timpul nopții, făcând zgomot pe balcon. Fetele locuiesc la etajul 2 al unui bloc din Bragadiru, județul Ilfov. Se pare că locuitorii blocului au fost foarte deranjați de conversațiile și de râsetele fetelor, așa că au luat măsuri.
Aceștia au scris un bilețel pe care l-au lipit pe ușa scării de bloc, pentru a fi văzut de cât mai multe persoane și poate chiar de către „inculpate”. Mesajul avea și un desen comic lângă, menit să stârnească râsul cititorilor.
Biletul sună cam așa:

De asemenea, vecinii au lăsat și numărul Poliției pe bilet, să le vină în ajutorul vecinelor care „râd și strigă” pe balcon.
Imaginea cu biletul a apărut pe pagina de Instagram „Scară, frumos”, unde a fost ironizată de mai mulți internauți.
Unii s-au amuzat pe seama bilețelului, iar alții le-au dat dreptate vecinilor revoltați.
Câteva dintre comentarii
Te-ar putea interesa și: