Dom' Patron de Capitală: Fluffy, un superb motan din București. Își caută o familie de oameni care să-l iubească și să nu-l mai abandoneze. Sursa foto: Ioana A/ Oferte/Cereri de adoptie pentru pisici
Distinsul motan Fluffy din București își caută un nou cămin. În floarea vărstei, aproximativ trei ani, își dorește o viață bună, liniștită, atenție, jucării, pliculețe cu mâncărică umedă și, dacă nu cere prea mult, un „umil” aranjament la înălțime, comfortabil cu vedere la geam pentru a se bucura în voie de trilul vrăbiuțelor.
Fluffy, un distins motan din București. Are o poveste tristă
Povestea sa începe alături de o familie care din diverse motive, motive de neînțeles pentru sărmanul motan, l-au abandonat în repetate rânduri: în câmp, lângă pădure. Fluffy a dat dovadă de o perseverență uimitoare, întorcându-se acasă de fiecare dată. Ce caracter…ce motan!
În următorul capitol, Fluffy a fost preluat de un adăpost local. Trist, însă cu speranță în suflet, așteaptă să fie observat de cineva. Momentan povestea stagnează în acest punct, următoarea mișcare este în mâinile celui/celei care dorește să-i ofere viața pe care o merită.
Sursa foto: Ioana A/ Oferte/Cereri de adoptie pentru pisici
CV-ul motanului cu ochi de smarald
Fluffy vine bine pregătit în întâmpinarea posibililior „angajatori” cu următoarele calități:
sterilizat,
deparazitat,
vaccinat,
liniștit, foarte blând cu oamenii,
se înțelege cu alte pisici,
folosește litiera cu mare îndemânare.
Ocupat cu peripețiile din viața sa, Fluffy nu a avut timp să-și facă un test genetic. Însă, pare a fi un motan din rasa Maine Coon sau cel puțin așa se indentifică el.
Maine Coon este cea mai mare dintre toate rasele de pisici, este o pisică de familie grozavă, este sociabilă, atașată, foarte activă și curioasă. Aceste pisici sunt recunoscute pentru sunetul încântător pe care îl scot, asemănător unui ciripit.
Ca rase similare cu Maine Coon sunt Norvegiana de Pădure, Siberiana de Pădure și Ragdoll. Așadar, până motanul nu își găsește timp să facă acele teste genetice, nu se va cunoaște cu adevărat originea lui. Oricum, e clar că nu este ponei sau vreun ogar, ci un motan care așteaptă să fie băgat în seamă.
Dacă doriți să-l adoptați pe Fluffy, motanul cu ochi de smarald din București, găsiți mai multe detalii AICI.
Sursa foto: Ioana A/ Oferte/Cereri de adoptie pentru pisici
Fluffy, o pisicuța micuță cu blana portocalie și zburlită care a fost salvată dintr-un incendiu, a reușit că emoționeze toți iubitorii de animale, de la munte până la București. Din
Defne este o pisică care a fost găsită pe străzile unui cartier din București, suferindă și speriată. Detaliul șocant care o diferenția de celelalte pisici comunitare era sârma ce ținea
Adăpost pentru pisici abandonate? Era cazul! Pentru că, în aproape că istorica și foarte neobosita bătălie „Pisici vs Căței” – cu derviata Stăpân de Pisică vs Stăpân de Căței,