Nicolae Oaidă, fostul antrenor și jucător de fotbal, s-a stins din viață, la vârsta de 91 de ani. Federația Română de Fotbal a fost cea care a dat vestea tristă.
Fostul internațional Nicolae Oaidă a murit la vârsta de 91 de ani, potrivit unui anunț făcut de Federația Română de Fotbal.
FRF transmite condoleanțe familiilor și celor apropiați:
Fostul internațional Nicolae Oaidă s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani. Federația Română de Fotbal transmite condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să îl odihnească!
Nicolae Oaidă a fost un fotbalist și antrenor român, cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în fotbalul românesc.
Și-a început cariera de junior la Steagul Roșu Brașov și Locomotiva Brașov, apoi a evoluat la Dinamo Brașov și Dinamo Bacău. În anul 1957 s-a transferat la Progresul București, unde a jucat timp de 12 ani, potrivit Wikipedia.
În sezonul 1959-1960 a câștigat Cupa României, alături de echipa Progresul București.
Nicolae Oaidă a jucat în total 236 de meciuri la nivelul primei divizii, în care a înscris 79 de goluri. A fost selecționat de 7 ori în echipa națională a României, pentru care a înscris un gol.
Cariera sa de antrenor a început în anul 1969, la Flacăra Roșie București. El a antrenat echipe naționale și de club în Libia, Maroc, Egipt și Liban.
În România, a antrenat formații precum Mureșul Deva, Progresul București și Jiul Petroșani. În anul 2008 a fost numit președinte de onoare al clubului Progresul București, ca semn de apreciere pentru întreaga sa activitate.
Până în acest moment, nu au fost furnizate detalii oficiale despre cauza decesului fostului internațional Nicolae Oaidă.
Te-ar putea interesa și: