Fiica poetului și filosofului Lucian Blaga, Dorli, a murit. Dan Negru a dat vestea

17 nov. 2021
26245 afișări
Fiica poetului și filosofului Lucian Blaga, Dorli, a murit. Dan Negru a dat vestea
Doliu imens în România. Fiica marelui poet și filosof Lucian Blaga, Dorli, a murit. Dan Negru a dat vestea cea tristă

Doliu imens în România în cursul zilei de miercuri, 17 noiembrie, asta după ce fiica marelui poet și filosof Lucian Blaga, Dorli, a murit la vârsta de 91 de ani. Vedeta de televiziune Dan Negru a dat vestea cea tristă, recunoscând că regretă faptul că nimeni din televiziune nu i-a luat măcar un interviu înainte să piară.

Vestea tristă a zilei vine din Alba Iulia, acolo unde a încetat din viață, la vârsta de 91 de ani, Dorli Blaga, fiica marelui poet și filosof Lucian Blaga. Dan Negru, cunoscutul prezentator TV, a fost cel care a dat vestea pe pagina sa de Facebook. Anunțul vine la doar o lună după ce vedeta de televiziune le-a transmis un mesaj colegilor de breaslă să îi ia un interviu înainte de moarte, mai ales că era „perfect lucidă” și avea multe povești de spus.

Dorli Blaga alături de tatăl său

Dorli Blaga, fiica poetului Lucian Blaga, a murit miercuri

Dan Negru are acum un mare regret, după ce a transmis vestea decesului, doarte cu mai puțin de o lună în urmă le cerea colegilor din televiziuni să facă un interviu cu fiica lui Blaga.

„A murit fiica lui Blaga, Dorli Blaga. Postarea de mai jos e degeaba de acum. Sunt mahnit ca n-am reușit sa-mi conving colegii din tv așa cum am scris atunci, aici…”, a scris Dan Negru pe Facebook miercuri dimineața, făcând trimitere la o postare pe care o publicase încă de acum o lună, din 13 octombrie.

Ce spunea Dan Negru acum o lună

„Am trecut pe aici acum și mi-am amintit că la Alba Iulia trăiește fiica unei legende: Dorli Blaga, fiica lui Lucian Blaga. La 91 de ani e perfect lucidă și poveștile ei despre personalitățile pe care le-a întâlnit sunt extraordinare. Le-aș propune colegilor mei din televiziuni, acu’ când se pregătesc programele de 1 Decembrie, să o ia în seamă pe fiica lui Blaga. Poveștile ei vor aduce aplauze și onoare televiziunii care le va difuza. Căutați-o pe fiica lui Lucian Blaga! „Viața e o plimbare spre somn” , zicea tatăl lui Dorli. Faceți o plimbare la Alba și arătați-o la tv de 1 dec. Cât încă se mai poate! Tatăl ei are o statuie sau o stradă in fiecare oraș românesc…”, spunea în 13 noiembrie Dan Negru.

Cine a fost Dorli

Dorli Blaga, fiica marelui poet, s-a născut la 2 mai 1930, la Berna, în Elveția. Întâmplarea s-a facut ca tatăl său, Lucian Blaga, să lucreze în calitate de atașat de presă la Legația Română din această țară. Numele de alint Dorli este de fapt un derivat de la cuvîntul „dor”, unul din simbolurile centrale ale poeziei lui Blaga, scrisă mai ales în perioada în care acesta a fost atașat cultural al legațiilor românești din Elveția și Portugalia, arată Wikipedia.

Mama sa a fost Cornelia Brediceanu, cea mai mică dintre cei patru copii ai lui Coriolan Brediceanu, mai arată istoria.

Aaceasta a urmat cursurile liceale la Sibiu în perioada războiului, iar apoi, după eliberarea Ardealului de Nord, la Liceul de fete „Regina Maria” din Cluj (azi Colegiul Național George Coșbuc. Ulterior, s-a înscris la Facultatea de Fizică din Cluj, și apoi s-a transferat la facultatea de Fizică a Universității din București.

De-a lungul vieții sale, Dorli Blaga a contribuit extrem de mult la editarea operei complete a tatălui său, marele poet Lucian Blaga.

Cookies