ARHIVA B365
Doi bucureşteni au rămas blocaţi pe un vârf muntos din Bucegi

Cei doi bucureşteni au urcat până pe vârful cunoscut sub denumirea „Creasta Picăturii” şi nu s-au mai putut întoarce, scrie Mediafax.
Joi seară, salvamontiştii au încercat, timp de câteva ore, să ajungă la cei doi, însă din cauza întunericului şi a zonei extrem de dificile acest lucru nu a fost posibil. Vineri dimineaţă, salvatorii montani au plecat din nou spre locul în care se aflau cei doi, de data aceasta reuşind să îi recupereze.