Doi tineri şi o minoră, reţinuţi de DIICOT pentru trafic de heroină

de:
20 dec. 2011
2 Afișari
Doi tineri şi o minoră, reţinuţi de DIICOT pentru trafic de heroină

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Ion Alexandru Adrian, în vârstă de 37 de ani, Radu Dănuţ, 26 de ani şi a minorei F. Mihaela, în vârstă de 17 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de mare risc.

Liderul grupării, Ion Alexandru Adrian, care se află într-un penitenciar, îşi execută pedeapsa de 14 ani închisoare pentru trafic de droguri. Închisoarea nu l-a oprit însă pe bărbat să renunţe la traficul de droguri. Potrivit procurorilor DIICOT, inculpatul coordona transportul heroinei pe ruta Turcia – Bulgaria – România.

Luni, inculpaţii Radu Dănuţ şi F. Mihaela au fost depistaţi, în flagrant delict, în Bucureşti, având asupra lor 2 kilograme de heroină.

Drogurile erau ambalate într-un colet şi au fost ridicate de cei doi tineri dintr-un complex comercial din municipiul Bucureşti.

Inculpaţii intenţionau să distribuie heroina către consumatorii din Bucureşti.

Valoarea de piaţă a drogurilor este de 80.000 de euro.

Procurorii DIICOT au solicitat Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a inculpaţilor pentru 29 de zile.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul D.C.C.O.

Cookies