Doi tineri, reţinuţi, după ce au furat portofelul unui bătrân dintr-un autobuz

de:
22 dec. 2015
0 Afișari
Doi tineri, reţinuţi, după ce au furat portofelul unui bătrân dintr-un autobuz

Poliţiştii Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public au identificat şi prins în flagrant, luni, în jurul orei 16.20, doi bărbaţi cu vârste de 27, respectiv 34 de ani, imediat după ce au sustras un portofel din buzunarul hainei unui călător.

Hoţii au fost observaţi cum, în timp ce se aflau în autobuzul liniei 335, în stația „Pictor Hârlescu”, au sustras un portofel din buzunarul hainei unui bărbat în vârstă de 85 de ani.

Imediat după constatarea comiterii infracţiunii, poliţiştii au acţionat, reuşind prinderea şi imobilizarea bănuiţilor.

„Datorită intervenţiei prompte, prejudiciul produs, în valoare de aproximativ 260 de lei a fost recuperat în totalitate şi predat persoanei în drept.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu cei doi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, anunţă Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă.

Recomandările Poliţiei Capitalei, pentru a vă feri de hoţi

Pentru a nu deveni victima unor astfel de infracţiuni, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti vă recomandă să adoptaţi o conduită preventivă şi să manifestaţi grijă şi atenţie faţă de bunurile dvs.

În situaţia în care mijlocul de transport este aglomerat şi vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase, încercaţi să vă schimbaţi locul.

Poziţionaţi poşeta sau sacoşa în faţa dumneavoastră, în aşa fel încât să aveţi în permanenţă control asupra acesteia şi să o puteţi proteja. Observaţi persoanele care înghesuie şi atrăgeţi-le atenţia cu voce tare.

Ţineţi-vă portofelul şi actele într-un buzunar interior al hainelor şi nu vă etalaţi în mod ostentativ banii pe care îi aveţi asupra dumneavoastră.

În cazul în care aţi devenit victima unei astfel de infracţiuni, încercaţi pe cât posibil să reţineţi cât mai multe semnalmente ale suspecţilor şi apelaţi, de îndată, poliţia la numărul unic de urgenţă 112.

Cookies