Doi tineri, înjunghiaţi din cauza unei datorii

de:
26 apr. 2011
0 afișări
Doi tineri, înjunghiaţi din cauza unei datorii

La data de 24.04.2011, în jurul orei 14.20, Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizat de către Dispeceratul 112 cu privire la faptul că, într-un parc situat în sectorul 4, două persoane au fost înjunghiate, arată comunicatul Poliţiei Capitalei.

La faţa locului, s-a stabilit că în timp ce se plimbau pe o alee în apropiere de un club, L. Alexandru de 26 de ani şi L. Adina de 23 de ani, ambii din Bucureşti, au fost agresaţi de un bărbat, care a venit din spate şi i-a lovit cu un cuţit, după care a fugit. Cele două victime au fost transportate la spital unde au rămas internate.

Din cercetarile efectuate a rezultat că autorul agresiunii este M. IONUŢ de 22 de ani din jud.Teleorman. Din investigaţii şi audieri a rezultat că între victime şi agresor exista un conflict bazat pe o datorie de bani pe care victimele nu i-ar fi înapoiat-o.

În ziua de 24 aprilie 2011, persoanele implicate s-au întâlnit din întâmplare, a izbucnit din nou cearta şi M. IONUŢ l-a lovit cu cuţitul pe L. Alexandru care a ripostat şi l-a lovit cu pumnul pe acesta. În altercaţie a intervenit şi L. Adina dar şi aceasta a fost lovită cu cuţitul. Imediat după consumarea agresiunii M. IONUŢ a fugit iar victimele au solicitat ajutor prin Serviciul 112.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav.

Cookies