ARHIVA B365

Doi români nominalizați la Pioletul de Aur

Criteriile care stau la baza selecției juriului sunt nivelul tehnic și angajamentul alpiniștilor, originalitatea în alegerea obiectivului, natura inovatoare cu privire la modul de a conduce ascensiunea, scrie Agerpres.

Cei doi români aleși pentru a participa la această selecție sunt amândoi ardeleni. Cosmin Andron, 37 de ani, este din Baia Mare și și-a descoperit pasiunea pentru alpinism la vârsta de 13 ani, când a trăit prima experiență montană, în apropiere de orașul natal. „De-a lungul anilor, hobby-ul lui Cosmin s-a dovedit a fi un mod de viață, acesta având în palmares numeroase expediții în Europa, America, Asia și Africa. În paralel, este doctor în filosofie al Universității din Londra, unde a profesat în perioada 2000-2004. Ghid montan, mountain trainer și instructor de ski, sunt alte câteva ocupații ale alpinistului”, se afirmă într-un comunicat de presă transmis vineri AGERPRES.

Lui Andron, experiențe unice din China și Tibet, unde a escaladat în premieră mondială mai multe cascade de gheață, sau cele din Alaska sau Tanzania, i-au întărit pasiunea pentru alpinism. Prezența pe listele de la Pioletul de aur a adus-o experiența de anul trecut, când a escaladat în premieră mondială vârful Gandharva Chuli — 6.248 m (Himalaya, regiunea Annapurna), alături de Cristina Pogăcean.

Fostă atletă de performanță în vârstă de 30 de ani, Cristina Pogăcean, născută la Târgu Mureș, practică alpinismul din 2004 în cadrul Clubului Alpin Român, Secția Cluj, după nouă ani de atletism. Ea a participat la numeroase competiții de bouldering, escaladă sportivă, escaladă pe gheață și dry-tooling, obținând numeroase premii și medalii.

„La sfârșitul lunii martie 2014 vom afla dacă Cosmin și Cristina se numără printre cele 6 nominalizări finale la Pioletul de Aur. Premiile sunt acordate anul acesta în perioada 26-29 martie, la Chamonix, Mont Blanc, de către un juriu alcătuit din George Lowe (USA), Erri de Luca (Italia), Catherine Destivelle (Franța), Denis Urubko (Rusia), Sungmuk Lim (Korea) și Karin Steinbach (Germania)”, se mai spune în comunicatul citat. Clubul Alpin Român, înființat pe 18 martie 1934 la București la inițiativa Grupării alpine, este o organizație cu tradiție în ce privește organizarea de activități montane.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button