Doi oameni au murit de frig în propria locuinţă, în cartierul Dămăroaia

de:
05 feb. 2012
1 Afișari
Doi oameni au murit de frig în propria locuinţă, în cartierul Dămăroaia

Bărbatul în vârstă de peste 80 de ani locuia cu fiica acestuia de aproximativ 40 de ani într-o casă la curte în zona Dămăroaia din Capitală, anunţă Adevarul.ro Cei doi oameni nu şi-au mai încălzit imobilul, iar încăperea s-a răcit atât de mult încât temperaturile au ajuns să semene cu cele dintr-un iglu. Bucureştenii nu au mai făcut faţă frigului şi au cedat fizic, a explicat Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Un vecin a sunat la 112, după ce i s-a părut suspectă liniştea ce se aşternuse asupra casei. Un echipaj SMURD a ajuns în scurt timp şi i-a găsit pe cei doi fără suflare. Medicii au spus că, cel mai probabil, amândoi au murit din cauza figului, deoarece în casă era un ger comparabil cu cel de afară.

Vecinii au spus că cei doi îşi duceau traiul zilnic de pe o zi pe alta cu 800 de lei pe lună. Aceştia se încălzeau la soba, însă, în ultimul timp nu au mai putut să îşi cumpere nici măcar lemne. Medicii de la SMURD au declarat că atât tatăl, cât şi fiica acestuia erau morţi de câteva zile. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

Cookies