Doi medici români, la un pas de descoperirea tratamentului universal pentru cancer

de:
05 nov. 2010
0 Afișari
Doi medici români, la un pas de descoperirea tratamentului universal pentru cancer

Cei doi cercetători au explicat, pentru Gândul, că e vorba de o proteină marker, receptor pentru hormonul hipofizat FSH, care se găseşte în toate cele 11 tipuri de ţesuturi canceroase pe care le-au studiat cele două colective de cercetare.

Ideea i-a venit lui Nicolae Ghinea, acum director de cercetare la Institutul Naţional al Sănătăţii şi Cercetării Medicale din Paris. În 1992, acesta publicase un studiu referitor la transportul de hormoni glicoproteici mediat de receptori la nivelul testiculelor de animale. Mai târziu, descoperit că mecanismul se aplică şi pentru hormonul foliculostimulant (FSH) şi s-a gândit să folosească această metodă pentru depistarea cancerului la prostată.

I-a cerut ajutorul doctorului în biologie moleculară Aurelian Radu, de la Școala de Medicină Mount Sinai din New York. Au vorbit mult pe Skype, Ghinea de la Paris, Radu de la New York sperând că receptorul pentru FSH ar putea fi folosit în depistarea cancerului la prostată. Au descoperit însă că acest marker apărea şi la alte tipuri de cancer. La toate tipurile de cancer pe care le studiaseră. Au conchis aşadar că markerul e unul universal şi că ar putea fi folosit pentru atacarea decisivă a celulelor canceroase.

Cei doi cercetători aveau rezultatele încă din 2006, dar au trimis rezultatele spre publicare în prestigiosul The New England Journal of Medicine.

Echipele coordonate de Ghinea şi Radu au studiat tumori recoltate de la 1.336 de pacienţi, reprezentând 11 tipuri de cancere: la prostată, mamar, la colon, pancreas, vezica urinară, rinichi, plămâni, ficat, stomac, testicule, ovare. În toate cazurile s-a confirmat prezenţa markerului şi e foarte probabilă confirmarea ulterioară în cazul celorlalte forme de cancer. Deja există rezultate parţiale încurajatoare în cazul cancerului limfatic, scrie Gândul.

În aceste condiţii, cei doi cercetători sunt optimişti cu privire la posibilitatea descoperirii unui medicament universal care să combată cancerul. „Dacă se mobilizează principalii producători de medicamente realizarea unui medicament universal pentru cancer poate fi o chestiune de luni de zile. Va mai dura însă cel puţin 2-3 ani până când medicamentul să poată fi administrat pacienţilor”, spun aceştia.

Cookies