Doi copii, în vârstă de 12 și 14 ani, s-au electrocutat seara trecută, după ce s-au jucat în zona unor vagoane de tren din județul Prahova. Unul dintre minori s-a urcat pe un astfel de vagon.
Ambii au fost transportați de urgență la un spital din București.
Un incident neplăcut s-a petrecut vineri seară în județul Prahova. Doi minori, în vârstă de 12, respectiv 14 ani, s-au jucat în zona unor vagoane de tren și s-au electrocutat.
Cei doi minori au arsuri de gradele II și III și au fost transportați la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112, în jurul orei 20:30.
Autoritățile care au ajuns la fața locului au constatat că patru copiii s-ar fi jucat în apropierea unui vagon aflat sub linie electrificată, iar unul dintre aceștia s-ar fi urcat pe vagon și ar fi fost electrocutat.
Ajunşi la locului intervenţiei, salvatorii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate 4 persoane minore. În urma evaluării medicale doi dintre minori prezentau arsuri de gr. II şi III, iar ceilalţi doi nu prezentau leziuni vizibile”, a transmis ISU Prahova, citat de news.ro.
Victimele sunt un băiat de 13 ani, cu arsuri de gr. II şi III, pe aprox. 80% din suprafaţa corporală şi un baiat de 12 ani, arsuri de gr. II, pe 5% din suprafaţa corporală (membru superior stâng).
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce circumstanțe s-a produs evenimentul, mai precizează sursa citată:
În cauză, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Te-ar putea interesa și: