Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din București după ce au fost prinși în flagrant în timp ce furau combustibil din rezervorul unui autovehicul.
Cei doi bărbați sunt cercetați acum pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.
Sâmbătă, pe 24 februarie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 18 Poliție au prins în flagrant și, ulterior, au reținut doi bărbați în vârstă de 32, respectiv 37 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt.
Potrivit informațiilor transmis de Poliția Capitalei printr-un comunicat, cei doi bărbați au pătruns în noaptea de sâmbătă, 24 februarie, ora 23:45, într-o organizare de șantier amplasată pe o stradă din Sectorul 5, de unde au sustras 40 de litri de combustibil din rezervorul unui autoturism.
Polițiștii din cadrul Secției 18 Poliție se aflau în timpul programului de lucru atunci când i-au prins în flagrant pe cei doi bărbați.
Bărbații au fost imobilizați și conduși la audieri. În urma extinderii cercetărilor, oamenii legii au stabilit că aceștia ar mai fi comis o infracțiune. Mai precis, în cursul nopții de 26 spre 27 ianuarie 2024, bărbatul de 32 de ani, cu sprijinul celuilalt bănuit, ar fi intrat în curtea unui complex comercial din Sectorul 5.
Mai apoi, au forțat sistemul de asigurare al ușii de acces în depozitul societății, iar din incinta unui atelier de producție de materiale publicitare, ar fi furat mai multe scule electrice. Prejudiciul este estimat la 5.000 de lei.
Totodată, bănuiții ar mai fi sustras și o scară metalică din aluminiu, care aparținea societății ce reprezenta complexul respectiv.
În baza probatoriului administrat, persoanele în cauză au fost reținute inițial pentru 24 de ore și, ulterior, față de acestea a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Secția 18 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul transmis de Poliția Capitalei.
Te-ar putea interesa și: