Dobriţoiu: Erori la recalcularea pensiilor militare. Statul trebuie să plătească 200.000 lei în plus

de:
19 feb. 2013
0 Afișari
Dobriţoiu: Erori la recalcularea pensiilor militare. Statul trebuie să plătească 200.000 lei în plus

„Procesul de recalculare a pensiilor militare a adus nişte realităţi în sistem absolut anacronice, subofiţerii aveau pensii mai mari decât generalii, ori aşa ceva nu se întâmplă în nicio armată. În urma procesului de auditare a reieşit faptul că s-a lucrat foarte repede, neprofesionist, sunt greşeli mari. Cu alte cuvinte, statul trebuie să plătească o sumă care excede 200.000 de lei în plus. Pe de altă parte, tot în urma procesului de auditare a rezultat faptul că vreo câteva mii bune de dosare nu au fost procesate, iar procesul a fost declarat închis în baza legii, îndeplinindu-se termenul”, a declarat Dobriţoiu, citat de Mediafax.

El a adăugat că „acestea sunt indicii serioase că acolo s-a întâmplat ceva neplăcut, având în vedere faptul că a fost o decizie politică pentru finalizarea acestui proces într-un termen foarte scurt”. Întrebat cine sunt vinovaţii, senatorul PNL a răspuns: „Vinovaţii vor fi stabiliţi de către organele îndrituite ale statului, ale acestui stat de drept”.

El a precizat însă că aceste nereguli s-au întâmplat în timpul mandatului lui Gabriel Oprea la conducerea MApN, insa a spus că nu are informaţii că s-ar fi început cercetări ale parchetului împotriva lui Gabriel Oprea.

Cookies