ÎN BUCUREȘTIȘTIRI

Doamne ferește! Un contabil al unui cult bisericesc din București a furat 800.000 de lei

Poliţişti din Bucureşti audiază, miercuri, un bărbat care, în calitate de contabil al unui cult bisericesc, ar fi însuşit din casieria instituţiei suma de 800.000 de lei.

Alertă în București după ce un contabil al unui cult bisericesc ar fi furat 800.000 de lei.

„Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigarea Criminalităţii Economice din Poliţia Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pun în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi două mandate de aducere într-un dosar privind fapte de delapidare”, informează Biroul de presă al DGPMB.

Ce au descoperit polițiștii

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada aprilie 2018 – noiembrie 2020, un bărbat, în calitate de contabil al unui cult bisericesc, şi-ar fi însuşit din casieria instituţiei suma de 800.000 de lei.

Audierile au loc la sediul Serviciului Investigarea Criminalităţii Economice a Sectorului 1. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button