“Doamna cu strungăreață” din București și marele ei secret: sifilisul. Descoperiri uimitoare în necropola bisericii Manea Brutaru din centru

La începutul anului 2021, arheologii Muzeului Municipiului București au început o serie de cercetări la Biserica Manea Brutarul, una dintre cele mai vechi din capitală, ctitoria vătafului brutarilor din București. În necropola sfântului lăcăș, care datează din secolul al XVIII-lea, au fost descoperite mai multe morminte, printre care și cel al unei femei, ale cărei oseminte păstrează urmele infecției cu sifilis.

Analizele antropologice ne oferă informații excepționale despre bolile și felul în care trăiau bucureștenii de altădată. Cine era femeia căreia îi vom spune Doamna cu strungăreață, din simplul motiv că s-a dovedit că avea strungăreață? Cum și-a aflat sfârșitul? Să ținem seama de faptul că, în vremea sa, în București nu existau medici venerologi, dentiști, medicamente, iar războaiele marilor imperii se duceau pe teritoriul Țărilor Române. Punem informațiile cap la cap și încercăm să deslușim misterul morții Doamnei cu strungăreață, mai jos.

Cercetările arheologice au demarat în urma procesului de restaurare al bisericii Manea Brutarul (monument istoric aflat pe strada General Budișteanu, lângă Calea Victoriei) și au dus la dezvelirea fostului cimitir suprapus de biserică. Analiza antropologică a scheletelor arată că bucureștenii îngropați acolo au trăit într-o perioadă medievală târzie și nu au avut deloc parte o viață ușoară. Au trăit în timpuri de războaie prelungite, de foamete, ciumă, secetă, pelagră și au fost chinuiți de subnutriție.

“În secolele XVIII-XIX în București, moartea era o componentă obișnuită a spectacolului cotidian”

“Dezastrele secolelor XVIII-XIX – ciumă, inundații, incendii, răzmerițe și războaie, secetă prelungită, urmată de foamete și invazii de lăcuste – dădeau imaginea unei vieți aflată continuu sub amenințarea morții, făcând din aceasta o componentă obișnuită a spectacolului cotidian”, Adrian Majuru, “Bucureștii Mahalalelor sau periferia ca mod de existență”, Editura Compania, 2008, pg 206.

Ce știm până acum despre Doamna cu strungăreață? Că a fost îngropată sărăcăcios, în mormântul ei s-a găsit doar o monedă, nimic altceva de preț, moneda cu care a plătit luntrea lui Caron, biletul pentru călătoria spre lumea de dincolo. Că avea între 33 și 46 de ani, asta în timp ce speranța de viață a unei femei din secolul al XVIII-lea era de 36-40 de ani (știm asta dintr-un grafic gapminder care arată evoluția speranței de viață și a PIB-ului). Deci, Doamna era foarte bătrână pentru acele timpuri. Că avea strungăreață și dantura făcută praf. Că avea oasele măcinate de sifilis, hipodonție și osteoartrită. Că locuia, probabil, în mahalaua Manea Brutaru, fostă Popa Radu, care avea doar 72 de case. Că cel mai de preț obiect pe care-l deținea era basmaua cu mărgele de sticlă cu care a fost îngropată. În necropola de la biserica Manea Brutarul a fost descoperit și mormântul unei fetițe cu vârsta de 4-5 ani, fetița cu cercei de aur și pietre semi-prețioase, povestea ei v-o spun în curând.

Doamna cu strungăreață purta pe cap o podoabă din bumbac și catifea, cusută cu mărgele de sticlă

Drd. Diana Sonu, muzeograf, Biroul Arheologie Preventivă și Sistematică, Secția Istorie: “În timpul cercetărilor arheologice desfășurate între 2020-2021, în incinta bisericii Sf. Nicolae Manea Brutaru din București au fost descoperite 117 morminte și 34 de reînhumări. Unul dintre morminte, M46, s-a remarcat prin inventarul funerar, dar și prin patologiile observate pe schelet. În acest mormânt au fost descoperite urmele unui sicriu, scheletele deranjate provenite de la două reînhumări și scheletul unei persoane de sex feminin, în conexiune anatomică, care a avut vârsta la momentul decesului cuprinsă între 33-46 de ani. Inventarul funerar a constat într-o monedă descoperită pe stern și, în jurul craniului, o podoabă formată din trei componente, una din bumbac și catifea, una din material cusut cu mărgele de sticlă și ace de prindere. Craniul încă prezenta fire de păr pe lobul parietal și cel occipital”.

Misterioasa bolnavă avea strungăreață, carii și depuneri de tartru

Drd. Diana Sonu, muzeograf, MMB: “În ceea ce privește patologiile orale identificate, am putut observa carii intermediare, pierderi antemortem cu resorbție completă a alveolelor dentare și depuneri considerabile de tartru. Mai mult, persoana avea strungăreață, hipodonție (i-au lipsit din naștere incisivii laterali maxilari) și caninii maxilari incluși (dinți blocați care nu au putut erupe pe arcadă). Înaintarea în vârstă a cauzat apariția osteoartritei, atât la membrele superioare, cât și la cele inferioare. Infecția cu sifilis a fost observată pe mai multe segmente din schelet: două gome sifilitice pe craniu, urme de infecție pe maxilar, membrele superioare și inferioare, vertebre, stern și pe falangele mâinilor”.

“Principalii purtători ai infecției cu sifilis erau soldații trupelor străine, ruși și austrieci, dar și prostituatele care îi însoțeau”

Drd. Diana Sonu, muzeograf, Biroul Arheologie Preventivă și Sistematică, Secția Istorie: “Răspândită în Europa în secolul XV, epidemia de sifilis s-a extins rapid și în Moldova, Transilvania și Țara Românească. Franz Sulzer scrie în 1782 că principalii purtători ai infecției au fost soldații armatelor străine care au luptat în acest spațiu, austriecii, rușii și polonezii, dar și prostituatele care îi însoțeau. Tot Sulzer menționează tratamentul aplicat celor infectați din Țara Românească care consta în fumuri produse de cinabru pus pe cărbuni aprinși, fum ce provoca o salivație abundentă, însoțit de diferite decocturi. Apariția constantă de noi focare de boli cu transmisie sexuală l-a determinat în anul 1852 pe domnitorul Barbu Știrbei să înființeze spitale în toate județele Munteniei, fapt care a dus la atenuarea efectelor infectări cu sifilis. Un astfel de caz de sifilis a fost identificat în necropola de secol XVIII a Bisericii Manea Brutaru”.

De ce era atât de bolnavă Doamna cu strungăreață? Pentru că Bucureștiul era bolnav

Dacă asezăm descoperirea de la biserica Manea Brutaru în contextul istoric al Bucureștiului secolului al XVIII-lea putem înțelege perfect de ce era atât de bolnavă Doamna cu strungăreață. Dacă s-ar face o reconstrucție facială, poate că am putea să o privim în ochi. Tabloul vremurilor dramatice în care a trăit femeia îl compune G. I. Ionnescu-Gion în “Istoria Bucureștilor”.

“Ierni cu geruri și zăpezi cum nu se mai pomeniseră; arșițe și pârjoluri de se zgârcia firul de iarbă până-n dreptul rădăcinei; cutremure de pământ care se urmară mai mult de 20 de ani, la intervale atât de aproapiate, încât crezură bucureștenii c-a venit sfârșitul lumei; focuri totale și focuri parțiale care schimbau fizionomia mahalalelor cel puțin o dată la 5 ani; biruri atât de grele încât își vindea locuitorul până și cerga cu care se învelea, ca să plătească dăjdiele stăpânirii; revărsările Dâmboviței cari sileau pe cei din Izvor să-și clădească alte colibe, mai în fiecare an; și-apoi după 1800, ținându-se unele de altele, grozăvii blestemate și nesfârșite, tâlharii lui Pasvan-Oglu, cârjalii, manafii lui Ibrahim-Pasa, rușii, băjeniile, adică fugile din București spre Câmpina, spre Buzău, peste munți în Ardeal; pe urmă hoțiele lui Caragea, iernile lui Caragea, ciuma lui Caragea, iar băjenii, zaveră, holeră, rușii, iar holeră, iar focuri, iar cutremure”, G. I. Ionnescu- Gion, “Istoria Bucureștilor”, Pg 86.

Sifilisul, “boala desfrâului “era tratat cu mercur

În timpul foametei din anul 1817, “oamenii săraci mureau pe capete, mâncau turte făcută din coceni de porumb măcinați, și turte din bilii (mănâtarci, n.a) de care apoi se umflau”, Adrian Majuru. Bucureștenii sufereau de pelagră, o boală provocată de alimentația sărăcăcioasă, de scorbut – provocat de consumul de alimente degradate sau conservate îndelung- și de boli venerice. Sifilisul sau “boala desfrâului” era tratat cu unguente pe baza de mercur sau poțiuni ce conțineau această substanță. Mai era și metoda Cinabru, adică sarea de mercur era presărată pe cărbunii încinși, iar aburul trebuia inhalat de bolnav, chiar dacă exista riscul intoxicațiilor letale.

Soldații ruși, habsburgi și turci duceau războaie pe teritoriul nostru și aduceau cu ei și bolilele transmisibile

Războiul ruso-austro-turc -1787-1792- s-a încheiat cu victoria rușilor și cu încheierea Păcii de la Iași. Trupele imperiului habsburgic, ale imperiului țarist și ale imperiului otoman se înfruntau adesea pe teritoriul Țărilor Române. După război a urmat invazia lăcustelor din cauza secetei prelungite și ciuma. “În primăvară anului 1795 când foametea și ciuma continuau dansul lor macabru, o nouă calamitate se va adauga: invazia lăcustelor”, Adrian Majuru, pg 206.

Primele spitale în București apar după 1700

Doamna cu strungăreață, aidoma celor care-au trăit în mahalaua Manea Brutarul și aidoma semenilor ei, nu a avut nicio șansă să trăiască mai mult. Spitalele aproape că nu existau. “Primul așezământ spitalicesc, inaugurat în decembrie 1704, a fost Spitalul Colțea actualul edificiu va fi construit însă în anii 1836-1842, apoi refăcut în 1862). În 1735 se clădea Spitalul Pantelimon (numit după sfântul doctor), iar către 1750, Grigore Ghica, în a doua sa domnie, ridică spitalul din Calea Floreștilor, iar în 1765 se amenajau chilii de spital la Sfânta Vineri pentru “semenii bolnavi”,Adrian Majuru, “Bucureștii Mahalalelor sau periferia ca mod de existență”, Editura Compania, 2008.

“Cataclismele și catastrofele au dus la dispariția unor zone întregi din oraș”

”Din experiența cataclismelor și a catastrofelor care au dus la dispariția unor zone întregi din oraș, sădind în supraviețuitori groază apocaliptică, sentimentul neputinței și al singurătății, nu numai ființa umană a ieșit grav lovită, ci și ființa orașului ca spațiu colectiv”, Adrian Majuru, “Bucureștii Mahalalelor sau periferia ca mod de existență”, Editura Compania, 2008, pg 211.

 Surpriza! Aproape 250 de ani mai târziu, România ocupă primele locuri în topul bolilor cu transmitere sexuală

Aproape 250 de ani mai târziu, când avem de toate -avem penicilina inventată, tratamente, medici, campanii de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală – România bate un nou record : în anul 2011 eram pe primul loc în UE în ceea ce privește incidența sifilisului în rândul populației, potrivit statisticilor OMS. Acum suntem în primele zece locuri.

Un raport publicat de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor Transmisibile arată că peste un milion de români sufereau în anul 2011 de o infecție cu transmitere sexuală, contactată în urma unui contact sexual neprotejat. La nivel național sunt înregistrați anual în jur de 3.200 de bolnavi. Boala este perfect tratabilă, iar cifrele sunt mai degrabă un indicator al comportamentului sexual al românilor. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în zonele sărace ale țării: Bacău, Vaslui, Teleorman, și în cele de graniță: Galați, Constanța, Arad și Satu-Mare.

Tinerii între 20 și 34 de ani sunt cea mai afectată categorie socială. Poate și pentru că nu se mai face educație sexuală în școli, deși avem școli, nu mai trăim în secolul al XVII-lea, totuși. Despre felul în care se tratau bucurestenii de boala despre faimoasa Pitulicea țiganca, roaba Văcărestilor, am scris aici.

• Pitulicea Țiganca și Chera Anastasia, primele doftorese și creatoare de wellness din București . “Puneau bolnavul pe picioare mai iute decât două masluri și o priveghere”