DNA: Sebastian Ghiță a cumpărat voturi pentru Ponta în Republica Moldova, cu 350.000 de euro

de:
24 iun. 2015
0 Afișari
DNA: Sebastian Ghiță a cumpărat voturi pentru Ponta în Republica Moldova, cu 350.000 de euro

Iată comunicatul DNA: Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus, față de inculpatul GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat, modificarea condiţiilor controlului judiciar dispus anterior şi prelungit, cu impunerea unor obligaţii suplimentare, şi anume:

– să nu desfăşoare activitate în calitatea de deputat în Parlamentul României, în exercitarea căreia a săvârşit fapta,
– să nu părăsească localitatea Ploieşti, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent.

Acestora li se adaugă obligaţiile anterioare, respectiv:

să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, ori de câte ori este chemat,
să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti cu privire la schimbarea locuinţei,
să se prezinte la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat,
să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanța procurorilor şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale,
să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme,
Măsura controlului judiciar cu noile obligaţii se aplică începând de la data de 24 iunie 2015, până la data de 14.08.2015 (când expiră durata măsurii).

Obligaţiile suplimentare din conţinutul măsurii de control judiciar au fost determinate de extinderea acţiunii penale faţă de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– trafic de influenţă,
– complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene,
– spălare de bani, în formă continuată,
– evaziune fiscală, în formă continuată,
– coruperea alegătorilor,
– efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată.

Aceste noi infracţiuni se adaugă celei iniţial reţinute în sarcina inculpatului, respectiv cea de sprijinire a unui grup infracțional organizat.

Din ordonanța de modificare a controlului judiciar întocmită de procurori a rezultat că există probe şi date din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt :

În perioada 2000 – 2015, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a obținut importante sume de bani în mod nelegal – prin traficarea influenței – sau aparent legal din fonduri publice, pe care le-a introdus într-un circuit financiar care nu are la bază operațiuni reale. Banii au fost „spălați” printr-o multitudine de operațiuni financiar – bancare fără justificare economică, iar ulterior, o parte din aceștia au fost folosiți în scopuri ilicite, respectiv pentru coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din anul 2012 si președințiale din anul 2014. Tranzacțiile financiare menționate au avut ca scop și rezultat inclusiv sustragerea de la plata către stat a unor sume de bani însemnate ca valoare, reprezentând impozit pe profit și T.V.A.
Cuantumul total al sumelor provenite din fonduri publice supuse procesului de „spălare” se ridică la valoarea de 129.343.768 lei, iar prejudiciul cauzat statului prin sustragerea de la plata impozitului pe profit și taxei pe valoare adăugată a fost stabilită la o valoare minimă de 37.720.325 lei.
Probele administrate au relevat două situaţii relevante pentru măsurile ce vor fi dispuse.
1. În primul rând, în derularea activităţii infracţionale de sprijinire a asocierii dintre S.C. Grossman Engineering Group S.R.L. şi S.C. Euroconstruct Trading 98 S.R.L. prin exercitarea de presiuni şi influenţe asupra şefului Unităţii de Implementare a Proiectelor din cadrul S.C. Hidro Prahova S.A., inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian s-a folosit inclusiv de funcţia de deputat pe care o deţine din anul 2012, în încercarea de a-l determina pe şeful U.I.P. să efectueze plăţi către S.C. Grossman Engineering Group S.R.L. în condiţii de nelegalitate şi în contextul în care urma să încaseze, din cuantumul acestor plăţi, comisionul stabilit pentru traficul de influenţă exercitat în favoarea agentului economic arătat.
Folosirea ascendentului conferit de funcţia de demnitar – deputat în Parlamentul României, s-a materializat prin întocmirea unei solicitări înregistrată la Cabinetului Parlamentar Ghiţă Sebastian Aurelian şi adresată directorului S.C. Hidro Prahova S.A., persoană care avea posibilitatea să îl schimbe din funcţie pe şeful U.I.P. şi asupra căruia deputatul exercita, de asemenea, presiuni în acelaşi scop. Demersul s-a soldat cu înlocuirea din funcţie a şefului U.I.P.

2. În al doilea rând, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian controlează încă, direct sau indirect (prin interpuși – 23 persoane fizice) 54 de firme pe care le-a deţinut până în anul 2012. Operaţiunile efectuate de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, prin intermediul acestor societăţi sunt incompatibile cu funcţia de deputat în Parlamentul României. În acest sens stau dispoziţiile Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
O parte din sumele de bani obținute ilicit prin trafic de influență sau devenite ilicite prin transferuri bancare efectuate pentru disimularea naturii provenienței lor și păstrate în conturile societăților controlate, au fost folosite de către Ghiţă Sebastian Aurelian, la momente diferite, pentru atingerea unor scopuri personale sau de grup, economice sau politice.
Astfel, în concret, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2012, când inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a candidat și a câștigat un post în Camera Deputaților, o parte din banii „ economisiţi” în modalitatea arătată, în cuantum de 279.000 lei, au fost extrași și folosiţi pentru achiziţionarea de pe piaţa neagră de aşa zise materiale electorale (de exemplu tigăi), ce au fost utilizate pentru a determina un număr important de persoane să îl voteze.
Pentru justificarea aparentă a cheltuielilor, au fost întocmite documente fictive prin intermediul societăților controlate de acesta.
În acelaşi registru infracțional, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian a conceput, iniţiat şi coordonat o activitate de corupere a alegătorilor din Republica Moldova, la alegerile prezidențiale din anul 2014, în scopul obţinerii de voturi pentru candidatul Ponta Victor Viorel. Suma remisă de inculpat pentru influențarea opțiunilor electorale a fost în cuantum de 350.000 euro.

Inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală de inculpat și noile acuzații, conformitate cu art. 309 din Codul de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și au colaborat cu Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Cookies