DNA: Relaţia Adam-Hrebenciuc „una specifică cumpărător-traficant de influenţă”

de:
18 ian. 2015
0 Afișari
DNA: Relaţia Adam-Hrebenciuc

DOSARUL RETROCEDĂRILOR ILEGALE. Anchetatorii DNA concluzionează, într-un document transmis recent instanei supreme şi obţinut de MEDIAFAX, că Viorel Hrebenciuc avea influenţă asupra Romsilva, dar că, la rândul său, era tras la răspundere de colegul său din PSD, Ioan Adam, atunci când nu-şi respecta promisiunile sau apăreau probleme în aranjamentele lor, scrie mediafax.ro.

„Împrejurarea că inculpatul Adam Ioan cunoştea despre existenţa contractului dintre Paltin Gheorghe Sturdza, Bengescu Dan Costin şi Hrebenciuc Viorel (prin SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL) rezultă din aceea că Adam Ioan îl trăgea efectiv la răspundere pe Hrebenciuc Viorel atunci când nu-şi respecta promisiunile sau când apăreau probleme (contestaţii ale Direcţiei Silvice Bacău/Romsilva etc), această relaţie nefiind una colegială, ci mai degrabă una specifică unui cumpărător-traficant de influenţă”, notează anchetatorii în documentul citat.

DOSARUL RETROCEDĂRILOR ILEGALE. Această concluzie, scriu procurorii, „se poate deduce şi din declaraţia suspectului Mergeani Nicolae care, la rândul său, a fost luat la întrebări de către Adam Ioan pe marginea aceloraşi teme”.

„Influenţa lui Hrebenciuc Viorel asupra Romsilva şi faptul că a solicitat să nu se mai facă noi acţiuni în instanţă este confirmat şi de împrejurarea că Adam Crăciunescu, directorul general al Romsilva, îi solicitase anterior unui angajat, Butnaru Viorel, să dea declaraţie scrisă în sensul că nu mai are noi documente care să stea la baza unei cereri de revizuire”, mai notează anchetatorii în documentul transmis intanţei.

Ei arată că „aceste aspecte sunt confirmate prin SMS-ul trimis de Hrebenciuc Viorel inculpatului Bengescu Dan Costin în data de 3 octombrie 2013: Am rezolvat ! Butnaru a dat declaraţie scrisă că nu mai are alte înscrisuri”.

DOSARUL RETROCEDĂRILOR ILEGALE. Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional prin care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor. Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienţa banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Gheorghe Paltin Sturdza a reuşit să intre în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure.

Cookies