ARHIVA B365

DNA cere arestarea ofiţerilor de la Crimă Organizată prinşi luând mită

Potrivit acţiunii penale întocmită de procurori, Ovidiu Negură, şeful Biroului Sector 1 al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, a cerut unui constănţean suma de 3.000 euro. În schimbul banilor acesta a promis că dosarul în care bărbatul din Constanţa era cercetat va fi soluţionat favorabil. Conform anchetatorilor, constanţeanul era cercetat pentru trafic de droguri, iar Ovidiu Nicoară i-a promis că intervine pe lângă angajaţi ai Laboratorului de Analize a Drogurilor pentru a-i convinge să emită un certificat de analiză negativ pentru produsele etnobotanice cu care acesta a fost prins.

Promisiunea a fost făcută în dimineaţa zilei de 25 februarie, iar luni, 7 martie, ofiţerul i-a cerut constănţeanului să-i aducă banii. La întâlnire, Ovidiu Negură a venit împreună cu doi colegi, Claudiu-Mihai Ionaşcu şi Robert-George Coporîie. Banii pe care constanţeanul i-a înmânat poliţiştilor erau marcaţi de procurori, astfel că ofiţerii au fost reţinuţi, primul pentru trafic de influenţă, iar ceilalţi doi pentru complicitate la trafic de influenţă.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button