ȘTIRI

Fosta șefă din Primăria Sectorului 2, acuzată de trafic de influență, trimisă în judecată de DNA

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei NĂSTASE DANIELA, șef Serviciu resurse umane la Primăria Sectorului 2 București, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracţiunii de trafic de influență.

Conform rechizitoriului, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii noiembrie 2014, la propunerea unei persoane, denunțător în cauză, inculpata Năstase Daniela care ocupa postul de șef al Serviciului resurse umane la Primăria Sectorului 2 București, a acceptat ca, în schimbul sumei de 11.000 euro, să intervină pe lângă un alt funcționar din aceeași instituție, angajat la Serviciul spațiu locativ, pentru ca acesta să înregistreze cinci dosare pentru solicitarea de apartamente ANL ale unor persoane recomandate de denunțător, fără ca solicitanții să fie prezenți personal, așa cum impun dispozițiile legale.
Pentru acest serviciu, inculpata Năstase Daniela intenționa să ofere celuilalt funcționar 1.000 din cei 11.000 euro.
De asemenea, în schimbul sumei amintite, inculpata și-a luat angajamentul față de denunțător să facă demersuri pe lângă persoane cu putere de decizie din instituția în care își desfășura activitatea pentru ca cererile depuse fie aprobate, garantând în acest sens.
La data de 14 ianuarie 2015, inculpata Năstase Daniela a primit de la denunțător suma de 11.000 euro, potrivit celor convenite anterior, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparține inculpatei Năstase Daniela.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

După acuzații, Primăria Sectorului 2 a anunțat că primarul Neculai Onțanu a dispus desfacerea contractului de muncă al angajatei, începând cu data de 15 ianuarie.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button