DN 5 Giurgiu-Bucureşti, BLOCAT din nou de protestul unor localnici din cauza gropilor în asfalt

de:
11 mai 2014
1 Afișari
DN 5 Giurgiu-Bucureşti, BLOCAT din nou de protestul unor localnici din cauza gropilor în asfalt

Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, aproximativ o sută de persoane, localnici din satul Uzunu, comuna Călugăreni, au protestat, duminică după-amiază, traversând încontinuu drumul național 5, la ieșirea din satul lor către municipiul Giurgiu, informează Mediafax. 

Protestatarii sunt nemulțumiți de faptul că autoritățile județene nu repară drumul județean 603, care trece prin satul lor și care este plin de gropi.

Este pentru a doua duminică la rând când localnicii din Uzunu recurg la acest gen de protest. Duminica trecută, câteva zeci de localnici au traversat în mod repetat drumul național, blocând complet acest tronson timp de peste o oră și jumătate.

De data aceasta, drumul a fost blocat cu intermitențe, existând și momente în care mașinile au putut circula.

Reprezentanți ai Poliției s-au deplasat la locul acţiunii și au discutat cu protestatari.

La ora transmiterii acestei știri, aproximativ 30 de persoane se mai află pe marginea DN 5, însă drumul nu este blocat, au declarat reprezentanții IPJ Giurgiu.

Cookies