Școala Neagoe Basarab este în curs de reconstruire, după ce a fost închisă din cauza stării precare în care se afla clădirea. Acum este ridicată una nouă, iar dl. Negoiță e foarte mulțumit de cât de bine arată șantierul și ne-a anunțat deja că va pune pavele în curtea școlii.
Pentru că gradul de degradare a clădirii era atât de avansat, a trebuit demolată, iar acum se construiește una nouă. Zidurile ar fi putut să cadă oricând pe elevi și profesori
Ia uite ce șantier frumos și cât de bine avansează, Doamne ajută! ne spune dl. Negoiță pe Facebook.
Lucrăm pentru edificarea noii clădiri a Școlii Neagoe Basarab. Vechiul corp al unității de învățământ era cu risc seismic, iar activitatea aici fusese suspendată. Am preluat această școală de la Primăria Generală care o avea în administrare și ne-am apucat de treabă, a scris Robert Negoiță pe Facebook.
Noua școală va găzdui 20 de săli de clase și laboratoare, dar și o bibliotecă și o sală de sport. În curtea școlii se vor pune – suspans, nu o să ghiciți vreodată 🙄 – tocmai pavele. Dl. Negoiță a spus că nu sunt nici panseluțe și nici borduri în interiorul clădirii, cum ar spune gurile rele. Dar, totuși, în curte se vor pune pavele. „Și pavele, și borduri, pentru că sunt necesare”, spune edilul Sectorului 3.
Trebuie să facem lucrul acesta. Sau poate că inventează cineva alte materiale și atunci folosim acele tipuri de materiale, a spus, ironic, Robert Negoiță.
Acesta s-a declarat bucuros de cât de bine se lucrează pe șantier și speră ca la anul să vină primii „drăgălași beneficiari” la Școala Neagoe Basarab.
Primăria Sectorului 3 a preluat administrarea instituției de învățământ de la Primăria Generală. Și tot pe municipalitate a dat vina și pentru alte lucruri care nu stau prea bine-n sector. Cineva i-a spus că nu mai „pupă” alt mandat dacă nu repară pasajul de la Baba Novac. Dl. Negoiță a spus că are totul pregătit și pentru acest pasaj, dar și pentru cele de pe Mihai Bravu și Nicolae Grigorescu, însă susține că proiectele îi sunt blocate de Primăria Municipiului București.