Divina comedie din STB, cu fetița pe tocuri imaginare și băiețelul care nu mai suportă atâtea comenzi “pe fashion”

Pe traseele STB, această toamnă e – cel puțin pentru moment – fix ca vara. Bucureștenii și „veneticii” poartă, încă, mâneci scurte și sunt chitiți pe conversații cu bătaie lungă. Unii își susțin cauza de parcă și-ar dori să intre într-o bătaie la propriu, alții se-arată pașnici și senini ca niște călugări budiști. Toți conviețuiesc, pentru câteva zeci de minute, înăuntrul acelorași cutii umblătoare.

🚌 Călătoarea din 226 pare indignată la telefon:

– Da’ aia e proastă răăău! Ce-ai făcut, de ce te-ai dus acolo?!

Interlocutoarea – rezultă din discuție că e o ea – încearcă, fără succes, să se justifice. Fiindcă femeia nu-i dă nicio șansă:

– Eu ți-am mai spus o dată cât e de proastă! Și tu tu acolo te-ai dus! Nu știu ce-o fi în capu’ ăla al tău, că acum îmi vine să-ți zic și ție vreo două…

„Nu sunt cu nasul pe sus, sunt mai selectivă. Nu mă bag cu oricine în seamă”. 

🚎 Într-un troleibuz STB mai gol decât de obicei, femeia care și-a dat propriul verdict e ușor agitată. Se vede că a adunat multe pe suflet, până să se decidă să vorbească. Dar acum, c-a găsit curajul necesar, își turuie povestea cu aerul că nimeni și nimic n-ar putea-o opri. 

„Suzana zice la toată lumea că ea face totu’ și, în plus de asta, mă ține și pe mine. Cum mă ții tu, care te-am ajutat eu mereu, și cu copil, și cu tot? Am strâns bani singură, singură mi-am plătit garsoniera, singură mă plimb pe unde vreau. Păi ce, ar fi avut ea de unde să-mi dea pentru atâtea excursii? Când mi-am luat garsoniera, a terorizat-o pe nevasta lu’ tata, că mi-a dat ea banii să-mi cumpăr. Ce să zic, aia care nici nu mă suportă îmi dă mie vreun leu, să-mi iau ceva! 

M-a vorbit de rău la toți, unu’ de la bloc nu mai vorbește cu mine! Da’ de când m-am detașat, știi ce bine îmi e? Nici nu ți-ar veni să crezi! Ajunsesem să plâng din te miri ce, și-atunci am zis că trebuie neapărat să fac ceva. M-am dus și la psihiatru, mi-a dat pastile. Au funcționat. Da’ cel mai bine funcționează când văd cât de invidioși sunt ei pe ce fac eu și pe unde umblu”.

🚌 Un băiețel și o fetiță se joacă de-a adulții, de pe două scaune alăturate din autobuz. E minunat cum „interpretează” dialogul, exagerând fiecare cuvânt. Cel mai probabil, încearcă să-și imite părinții, într-una dintre conversațiile tradiționale ale familiei. Fetița se preface că vorbește la telefon:

– Da, bună ziua! Oare se livrează un colet? Pentru copiii mei? A, nu, era comanda cu pantofi galbeni pe care i-ai văzut pe net săptămâna trecută! Da, sigur, sunt acasă!

Băiatul se preface revoltat și o chestionează cu voce ridicată: 

– IAAAR pantofi? Câți pantofi mai ai de gând să-ți cumperi? Și unde o să mai fie loc să-i pui?

Partenera de joacă face o figură vinovată și ghidușă în același timp. Și, pe cel mai dulce ton posibil, îi livrează replica „fatală”:

– Tu nu pricepi? E nebunia mea!

Mai multe Cronici STB, mai jos:

• „Ej’ nebun, cum să expire bordurile?!?” Unul dintre marile mistere din București, elucidat într-un autobuz STB
• Tunete și fulgere într-un autobuz STB, unde o doamnă în cămașă vesel înflorată face o teribilă criză de nervi
• Scuza supremă pentru iubi răsună în STB: “Viața mea, sunt în tramvai, c-am adormit în metrou!” Transbordarea a fost, negreșit, dificilă