Compania Distrigaz ar fi fost pusă sub învinuire de distrugere calificată. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au făcut primele trei rețineri: un angajat Distrigaz și alți doi angajați de la firma privată care a verificat gazele. Distrigaz a dat o reacție în fața acuzațiilor.
Ieri, 29 octombrie, autoritățile au efectuat primele percheziții în dosarul exploziei din Rahova. În urma acestora, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au reținut urmptoarele persoane: un angajat Distrigaz și alți doi angajați de la firma privată care a verificat gazele.
Distrigaz este pusă sub învinuire de distrugere calificată. Compania a dat o reacție, printr-un comunicat de presă, în fața acuzațiilor.
În urma acestui incident grav, trei persoane și-au pierdut viața, iar alte peste 10 au fost rănite. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele și responsabilii pentru explozia din Rahova. Distrigaz este unul din principalii suspecți vizați.
Compania transmite că experții implicați în această anchetă încă analizează cauzele exploziei. Distrigaz spune că pot fi mai mulți factori implicați în producerea exploziei din Rahova. Până la acest moment, nu a fost definitivată o concluzie tehnică privind incidentul tragic.
Furnizorul de gaze naturale își exprimă solidaritatea față de familiile victimelor, apropiații acestora și toate persoanele afectate de explozia din Rahova. Tragedia a avut loc în urmă cu aproape două săptămâni.
Distrigaz adaugă că a acționat în conformitate cu normele legale și cu obligațiile de siguranță care le reglementează activitatea.
„În cadrul procedurilor judiciare, vom prezenta toate elementele și apărările care demonstrează cu tărie conformitatea acțiunilor noastre. Dacă vor fi identificate și demonstrate deficiențe, ne vom asuma întreaga responsabilitate”, se arată în comunicatul companiei.
De asemenea, se precizează o solidaritate față de angajații companiei implicați în anchetă.
Miercuri dimineață, s-au făcut primele percheziții din dosarul exploziei din blocul din Rahova, strada Vicina. Dintre acestea, patru au fost efectuate în București, două percheziții în Ilfov, o percheziție în Prahova și alta în Teleorman. Polițiștii au ridicat mai multe documente de la diferite locațiii, printre care și sediul Distrigaz.
Ulterior, autoritățile au reținut trei persoane implicate. Aceștia sunt: un angajat Distrigaz și alți doi angajați de la firma privată care a verificat gazele.
Potrivit unor surse ale publicației G4Media, cei trei reținuți sunt acuzați de distrugere calificată, iar procurorii urmează să ceară ca aceștia să fie arestați preventiv. Sursele judiciare au mai spus că anchetatorii vor solicita și ca firma Amproperty Construct SRL să nu-și mai desfășoare activitatea.
Miercuri dimineață, au fost aduse la audieri șase persoane, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru continuarea anchetei. Reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) nu au dat alte detalii.