Pe Bulevardul Ion Mihalache au fost introduse măsuri temporare de circulație, după începerea lucrărilor de modernizare a liniei de tramvai, iar parcările de pe prima bandă au fost desființate și înlocuite cu indicatoare „Oprirea interzisă”.Poliția Locală Sector 1 face apel la șoferi să respecte noile reguli.
Poliția Locală Sector 1 a informat bucureștenii, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, că după începerea lucrărilor de modernizare a căii de rulare a tramvaielor de pe Bulevardul Ion Mihalache, în data de 6 mai au fost instituite noi măsuri temporare de sistematizare rutieră, dispuse de autoritățile competente, pentru fluidizarea traficului și creșterea siguranței circulației. Parcările amenajate pe prima bandă de circulație, în ambele sensuri, au fost dezafectate temporar, iar în zonă au fost montate indicatoare rutiere de „Oprirea interzisă”, valabile pe perioada desfășurării lucrărilor.
În cursul zilei de joi, 7 mai, polițiștii locali au desfășurat activități de informare și prevenire, pentru aducerea la cunoștința conducătorilor auto a noilor reguli de circulație și pentru evitarea sancțiunilor.
Înțelegem disconfortul creat de lipsa locurilor de parcare și de restricțiile temporare din zonă, însă măsurile adoptate urmăresc eliberarea primei benzi de circulație și reducerea blocajelor rutiere generate de traficul desfășurat pe o singură bandă.
Facem apel la conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile polițiștilor locali, pentru desfășurarea traficului în condiții cât mai bune pe perioada lucrărilor.
Vă mulțumim pentru înțelegere și spirit civic, a transmis Poliția Locală Sector 1.