Dispar chioşcurile de la metrou

de:
01 dec. 2011
2 Afișari
Dispar chioşcurile de la metrou

Potrivit unei decizii a Metrorex SA, transmisă primăriilor de sector, toate chioşcurile, magazinele şi florăriile din apropierea intrării în staţiile de metrou trebuie să dispară. La fel rulotele Mic.ro, panourile publicitare şi mesele pliabile ale vânzătorilor ambulanţi. Nu vor scăpa nici tarabele cu fructe şi legume, automatele de cartele de telefon mobil şi cele de cafea.

„În urma controlului pe teren efectuat de către personalul de specialitate al societăţii s-a constatat în zona minimă de siguranţă, protecţie şi funcţionalitate a metroului (sub limita de 10 metri de jur împrejurul acceselor în staţiile de metrou) a unor construcţii pentru care SC Metrorex SA nu a emis aviz”, se menţionează în adresa înaintată de compania de transport administraţiilor locale din Capitală.

Astfel, Metrorex SA a solicitat eliberarea zonei din jurul gurilor de metrou de orice construcţie provizorie sau definitivă. „În zona acceselor, pe o rază de 10 metri, nu se adminte amplasarea niciunei construcţii (provizorie sau definitivă). Vă rugăm să luaţi măsurile ce se impun pentru intrarea în legalitate”, avertizează compania de transport subteran.

În aceste condiţii, inspectorii din cadrul primăriilor vor începe, de săptămâna viitoare, să anunţe vânzătorii să îşi mute tarabele, în caz contrar chioşcurile urmând să fie demolate. „Abia am primit şi noi o astfel de înştiinţare. De săptămâna viitoare vom începe să aducem la cunoştinţa comercianţilor aceste prevederi ale Metrorex. Care nu sunt chioşcuri de carte şi presă vor fi demolate. Însă, niciun comercian nu va rămâne pe drumuri, aproape toţi vor avea spaţii în pieţele din apropiere”, a declarat pentru B365.ro primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone care a adăugat că în perioada imediat următoare vor fi identificate noi amplasamente astfel încât vânzătorii să aibă loc să îşi expună marfa.

Edilul Sectorului 4 a menţionat că intenţionează să grupeze vânzătorii de flori în „baterii” de câte 7-8 chioşcuri, în principalele cartiere din Sectorul 4. „Am văzut în Craiova, şi mi-a plăcut ideea, că florarii sunt organizaţi în baterii de câte 7-8 chioşcuri astfel că nu este împânzit oraşul cu tot felul de magazinaşe, la fiecare colţ de stradă”, a motivat Piedone.

Cookies