CONTRIBUTORS

Disonanța cognitivă – de ce ne batem în argumente în loc să discutăm civilizat despre educația sexuală

Cogniție. Motivație. Emoție. Ce cunoaștem, ce ne motivează, ce ne emoționează. Toate împreună reprezintă mecanismele prin care facem față vieții și provocărilor acesteia. Doar că nu avem o singură cogniție, o motivație și o emoție. Așa ar fi foarte simplu să funcționăm și să ne raportăm unii la ceilalți. În schimb, avem mai multe cogniții, motivații și emoții, toate având expresii diferite, unele fiindu-ne familiare, altele străine, unele fiind plăcute, altele dureroase. Și ce e cel mai important e că ele nu sunt diferite doar între doi sau mai mulți indivizi, ci chiar în interiorul aceluiași om pot fi cogniții, motivații și emoții diferite. Ceea ce sună logic până acum. Când vine vorba de motivații și emoții, putem spune că aproape toată lumea e de acord că avem stări și stări, zile bune și zile rele, emoții pozitive și negative. Când vine însă vorba de cogniții, de acel spațiu al rațiunii, al cunoașterii, avem impresia că ce știm și credem se potrivește perfect într-o succesiune logică de raționamente. Ei bine, surpriză! Nu e deloc așa! Și pentru că nu e așa, Goya a zis o vorbă potrivită ”Somnul rațiunii naște monștri”. Disonanțele cognitive sunt un fel de dormit cu ochii deschiși - avem impresia că suntem coerenți, însă ne auto-contrazicem.

Când știi că știi, dar știuca nu mai e pește

La mijlocul secolului trecut, un psiholog pe nume Leon Festinger publică O teorie a disonanței cognitive. În acel moment, psihologia socială a fost influențată radical de teoria în discuție, asta pentru că impacta foarte multe arii de cercetare: valori, credințe, decizii, conflicte. Într-un limbaj simplificat, dacă două lucruri pe care le cunoaștem se bat cap în cap, ele sunt disonante, iar dacă se susțin reciproc, sunt consonante.

Exemplul cel mai popular, dat chiar de creatorul teoriei, este cel al unui fumător. Știe că fumează (cogniție 1). Află că fumatul dăunează grav sănătății (cogniție 2). În mod vizibil cele două cogniții se bat cap în cap, deci sunt disonante. Disonanța cognitivă reprezintă un mare disconfort psihologic – mintea noastră rațională este structurată să opereze cu termeni logici (cică!). Și atunci ce face mintea fumătorului? Păi are două opțiuni: 

  1. Reduce disonanța schimbând comportamentul, ceea ce modifică prima cogniție din ”Știu că fumez” în ”Știu că nu fumez”, care împreună cu ”Fumatul dăunează grav sănătății”, formează un set de cogniții consonante. 
  2. Reduce disonanța negând a doua cogniție. Din ”fumatul dăunează grav sănătății” ,cogniția se transformă în ”fumatul nu are efecte dăunătoare asupra sănătății”. Și de aici leșinul rațiunii începe să nască monștri, adică fumătorul se străduiește să adauge cogniții consonante, cum ar fi ”trebuie să mor oricum de ceva”, ”fumatul ajută la slăbit”, ”mai mulți mor în accidente rutiere decât de fumat”. Adică ”raționamente” fracturate din punct de vedere logic. 

Dreptatea mea e cea mai cea

Fumatul a fost doar un exemplu la îndemână pentru Festinger și nici el, nici eu, nu încercăm să-i convingem pe fumători să se lase de fumat. Cu atât mai mult, pot fi luate în calcul și celelalte cercetări din psihologie care arată că dependențele sunt forme prin care oamenii fac față traumelor sau neajunsurilor. Deci unii chiar nu se pot lăsa de fumat doar pentru că află că dăunează sănătății. Ce pot face, însă, e să accepte că fac ceva nesănătos și că pur și simplu au dreptul să decidă ce fac cu corpurile lor, în loc să justifice că ce fac ei e ok sau că oricum nu contează sau că oricum mor de ceva. Despre disonanța cognitivă am putea să spunem că este ”obsesia de a avea întotdeauna dreptate”, o dreptate în dezacord cu interesele noastre personale – o autoiluzionare. 

Noi punem capcana, noi cădem în ea

Ce ne stârnește disonanța?

  1. Ai luat o decizie. Studiile științifice sunt extrem de elaborate, prin urmare, cu riscul să scad nivelul de acuratețe științifică, voi da o serie de exemple pe înțelesul tuturor. Să zicem că ți-ai cumpărat BMW. ”Eu sunt șofer de BMW” (cogniție 1) ”Mercedes e mai bun decât BMW ” (cogniție 2). Ca să nu fie disonant, domnul șofer va ajunge la o convingere de genul ”Eu sunt șofer de BMW” (cogniție 1) și ”BMW e cea mai bună mașină din lume” (cogniție 2 înlocuită). De ce face asta? Pur și simplu pentru că e mult mai ușor să-și creeze această convingere decât să-și cumpere un Mercedes în loc de BMW – situație prin care ar schimba cogniția 1 în ”Eu sunt șofer de Mercedes”, consonantă cu ”Mercedes e mai bună decât BMW”.
  2. Ai o credință puternică. Un grup de oameni crede că vine sfârșitul lumii. Vine pentru toată lumea, mai puțin pentru ei, desigur, că ei vor fi salvați de extratereștri. Sfârșitul lumii nu vine la data precizată. Păi nu mai vine tocmai pentru că Dumnezeu a văzut credința lor sinceră și a zis că de dragul lor cruță pe toată lumea. WOW! 
  3. Nu vrei să pici de fraier. Faci ceva care te sâcâie tare, ceva ce nu suporți, dar ai zis deja că e important pentru tine, te-ai identificat cu rolul respectiv. Așa că ce să faci și tu? Te lauzi peste tot că activitatea ta e minunată, că e mai bună decât altele, că e mai respectabilă decât a lor.
  4. Ai o dorință puternică. Teoria mea preferată este teoria jucăriei interzise. Iei un grup de copii. Alegi o jucărie. Pe unii îi ameninți că îi pui la colț cinci minute dacă o ating. Pe alții îi ameninți că îi pui o oră la colț dacă se joacă cu ea. La final, când îi întrebi pe copii cât de atrăgătoare e jucăria, cei cu pedeapsa mai mică zic că e o jucărie plictisitoare, iar cei cu o pedeapsă mai mare zic că e cea mai minunată jucărie. Cu cât ești mai departe de ce îți dorești, cu atât ți se pare mai minunat. 
  5. Ai un conflict etic. Îți place carnea (cogniție 1). Activiștii pentru drepturile animalelor spun că e imoral să omori ființe pe care să le mănânci (cogniție 2). Expunerea la această credință a activiștilor va produce o disonanță cognitivă, ceea ce te va face să te convingi și mai tare că suferința animalelor nu contează sau chiar mai mult, că sunt incapabile să înțeleagă și să simtă ce e aia suferință.

Sexul disonant, educația consonantă

Și pentru că orice teorie bună are aplicații practice, haideți să analizăm chiar subiectul care m-a determinat să scriu acest articol și să explorez disonanțele cognitive: dezbaterea despre educația sexuală. De ce dezbaterile de genul acesta duse în spațiul virtual al social media au șanse foarte mici de reușită? Dincolo de emoții, care sunt fundamentul prin care cei mai mulți captează atenția și manipulează de-o parte și de alta (pro sau contra) opinia publică, avem și cognițiile. 

De ce nu se înțeleg cei pro și cei contra?

  1. Au luat o decizie. Nu se știe cum, poate datorită influenței educaționale, provenienței sociale, cadrului religios, evoluției personale, un individ alege într-o zi să spună ”Eu sunt contra educație sexuală” (cogniție contra) și altul să spună ”Eu sunt pro educație sexuală”(cogniție pro). Este clar că unul va spune ”Educația sexuală este bună” și altul ”Educația sexuală este nașpa” și că fiecare va crea zeci de cogniții consonante pentru sine care sunt în perfectă opoziție cu ale celuilalt.
  2. Au credințe puternice, diferite. ”Este păcat să vorbești despre sex”(cogniție contra) versus ”Este o dovadă de involuție să nu vorbești despre sex” (cogniție pro).
  3. Nu vor să pice de fraieri. Faci sex ca adult (poziții, distracții, fantezii, chestii), deci tu știi că sexul se face, nu se învață, prin urmare nu ai cum să înțelegi ce ar învăța copilul tău la școală fără practică. De partea cealaltă, ai avut de suferit din lipsă de educație sexuală (viol, boli cu transmitere sexuală) și îți dorești ca alții să nu pățească cum ai pățit tu, prin urmare nu înțelegi de ce niște grobieni împiedică asta.
  4. Dorințe puternice. Toți investesc emoție și energie. De parcă pentru cei contra, educația sexuală este sfârșitul lumii, iar pentru cei pro lipsa ei este un atac la persoană. Adică cu cât se gândesc că militanții din tabăra opusă ar putea obține o decizie politică prin care să impună/interzică educația sexuală (jucăria), cu atât idealul lor de fericire ar fi mai departe.
  5. Conflicte etice. Ai făcut doar sex neprotejat. Cei care susțin educația sexuală spun că e lipsit de educație să faci sex neprotejat. Decizia logică? Te opui educației sexuale pentru că nimeni nu te face pe tine needucat! Ești pedofil? Te opui educației sexuale pentru că niște copii educați sunt victime improbabile. 

Să fii disonant e uman, să fii înțelegător e omenos

Tema este savuroasă, într-adevăr, dar în câteva luni ea o să apună și o să vină alte teme de dezbatere. Susținem Casa Regală a Marii Britanii sau pe Prințul Harry? Suntem pro-LGBT sau homofobi? Suntem rasiști sau #BlackLivesMatter? și așa mai departe. Interacțiunile sociale presupun disonanțe cognitive. Nu știu dacă spunând asta vă fac viața mai ușoară, dar măcar așa păstrăm discuția la nivel de cogniții, conștienți de motivele pentru care suntem diferiți, fără să ne agităm și să investim emoții într-un proces de argumentare. 

Unul dintre cercetătorii care au completat semnificativ teoria, Elliot Aronson spune ”Văzută dintr-o perspectivă mai largă, teoria disonanței cognitive este în esență o teorie a creării de sens: cum încearcă oamenii să dea sens propriului mediu și comportament, încercând astfel să-și conducă viețile (cel puțin în mintea lor) într-un mod rațional și semnificativ.”

Și ,ca să concluzionăm, haide să punem cireșica pe tortul disonanței cognitive: însuși creatorul teoriei s-a retras din cercetare pentru că la un moment dat era prea disonant cognitiv cu privire la disonanța cognitivă. Poate unul dintre cele mai frumoase exemple de înțelepciune și smerenie intelectuală despre care am citit, declarația lui Leon Festinger, este tocmai cheia înțelegerii pericolului disonanței:

”Am părăsit acest domeniu și m-am oprit din a face cercetări asupra teoriei disonanței deoarece eram într-un impas total. Nu mă puteam gândi decât la cât de corectă a fost ipoteza mea inițială…cât era de corect fiecare cuvânt din acea carte. Așa că, mi se pare că am făcut un lucru bun disonanței cognitive, părăsind-o. Cred că, dacă aș fi rămas aș fi încetinit cu cel puțin un deceniu progresul disonanței cognitive.” 

Nota B365.ro: Andrei explorează teme de actualiatate prin analize din psihologie, sociologie și antropologie și le spune pe nume provocărilor cu care ne confruntăm. Aici vei găsi cele mai recente articole ale lui:

Sindromul impostorului – o epidemie despre care nu vorbim

Multigenerațional – realitatea pe care încă ne încăpățânăm să nu o înțelegem

Zgomot – o lume în care aproape doar ne dăm cu părerea


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button