Directorul unui ziar de scandal, care l-a şantajat pe rectorul Bioterra, reţinut de poliţişti

de:
01 oct. 2012
1 Afișari
Directorul unui ziar de scandal, care l-a şantajat pe rectorul Bioterra, reţinut de poliţişti

În noaptea de duminică spre luni, patru persoane, care l-au şantajat pe Ion Nicolae, rectorul şi fondatorul Universităţii Bioterra, au fost aduse la audieri. Doi dintre cei patru suspecţi au fost reţinuţi. Printre cei implicaţi în scandalul şantajului se află şi Florin Paraschivescu, directorul ziarului „Atac la persoană”, informează romanialibera.ro.

Potrivit oamenilor legii, unul dintre cei patru, care s-a recomandat ca fiind Florin Paraschivescu, director al publicaţiei Atac la persoană, l-a contactat în cursul zilei de sâmbătă pe şoferul lui Nicolae, căruia i-a spus că, dacă rectorul universităţii nu le plăteşte 150.000 de euro, vor face publice informaţii compromiţătoare despre acesta. De asemenea, cei patru au cerut să primească duminică un avans „de încredere” de 5.000 de euro, urmând ca restul banilor să le fie daţi luni, după deschiderea băncilor.

Şoferul i-a spus lui Nicolae despre discuţia avută cu cei patru, apoi rectorul s-a adresat poliţiştilor, spunându-le că este şantajat.

Duminică, poliţiştii au marcat bancnotele care urmau să le fie date celor patru, după care Nicolae s-a întâlnit în Capitală cu aceştia şi le-a dat cei 5.000 de euro.

La scurt timp după primirea banilor, cei patru au fost prinşi de poliţişti şi duşi la secţiile 1 şi 2, pentru audieri.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei patru şantajişti riscă până la şapte ani de închisoare.

Cookies