Directorul suspendat al RA-APPS și un fost președinte al CJ Buzău, TRIMIȘI ÎN JUDECATĂ de DNA

de:
22 oct. 2015
1 afișări
Directorul suspendat al RA-APPS și un fost președinte al CJ Buzău, TRIMIȘI ÎN JUDECATĂ de DNA

Totodată, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, și Cristinel Marian Bîgiu, președinte al Consiliului Județean Buzău, la data săvârşirii faptei, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii august 2013, inculpatul Surdu Georgian Gabriel i-a oferit inculpatului Bîgiu Marian Cristinel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Buzău, suma de 3.894.301.91 lei (878.222,47 euro), reprezentând 8% din valoarea unui contract ( 48.678.773,89 lei – 10.977.780,91 euro), având ca obiect „Proiectarea şi execuţia modernizarea drumurilor de interes local şi reţea publică de canalizare şi staţie de epurare în comuna Ghergheasa, jud. Buzău”, urmând ca suma de bani să fie dată în mai multe tranșe, la momentul efectuării plăților către societatea executantă.
În aceeași lună, inculpatul Surdu Georgian Gabriel a remis, printr-un intermediar, inculpatului Bîgiu Marian Cristinel, drept primă tranșă, suma de 75.000 euro, pentru a interveni pe lângă primarul unei comune din judeţul Buzău, în vederea atribuirii contractului de lucrări respectiv.

Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea:

În cursul lunii august 2013, în contextul unei întâlniri pe care au avut-o într-un restaurant din București, inculpatul Surdu Georgian Gabriel i-a solicitat inculpatului Bîgiu Marian Cristinel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Buzău, să-i faciliteze obținerea unor contracte de lucrări publice în județul Buzău, pentru o firmă pe care primul o administra prin intermediar.
Inculpatul Bîgiu Marian Cristinel a fost de acord cu cererea inculpatului Surdu Gabriel Georgian și i-a promis acestuia din urmă că-l va sprijini să obțină un contract de lucrări pentru firma respectivă, într-o comună de pe raza județului Buzău.
La rândul său, inculpatul Surdu Gabriel Georgian i-a promis președintelui Consiliului Județean Buzău că-i va remite, 8% din valoarea contractului, în schimbul intervenției sale pe lângă primarul localității respective, în vederea câștigării licitației.
De asemenea, cei doi au convenit ca o primă tranșă, de 75.000 euro, să fie dată la câteva zile de la momentul discuției, lucru care s-a și întâmplat, banii fiind remiși inculpatului Bîgiu Marian Cristinel printr-un intermediar.
La data de 21 mai 2014, tot în baza celor stabilite de inculpatul Bîgiu Marian Cristinel, între primăria comunei respective și firma controlată de inculpatul Surdu Georgian Gabriel a fost încheiat un contract de lucrări având ca obiect „Modernizare drumuri de interes local și rețea publică de canalizare și stație de epurare”, în valoare de 48.678.773,89 lei (10.977.780,91 euro).
Precizăm că procentajul de 8% din valoarea contractului, promis inculpatului Bîgiu Marian Cristinel de inculpatul Surdu Gabriel Georgian se ridica la suma de cca. 878.222,47 euro, din care acesta din urmă achitase o primă tranșă de 75.000 euro.

În cauză, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra a două imobile aflate în proprietatea inculpatului Bîgiu Marian Cristinel, până la concurenţa sumei de 75.000 euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Cookies