ȘTIRI

Directorul general al CFR Marfă a demisionat

„Până la numirea unui director interimar, conducerea executivă a societăţii va fi asigurată conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al SNTFM CFR Marfă SA”, se arată într-un comunicat al companiei.

CFR Marfă nu precizează motivele demisiei lui Buruiană, scrie Mediafax. 

Compania a bugetat pentru acest an venituri de 877,1 milioane lei, în scădere cu 21,5% faţă de nivelul preconizat pentru 2014, şi un profit brut de 3 milioane lei, de aproape opt ori mai mic faţă de câştigul prognozat anul trecut.

Printre principalii clienţi ai companiei de stat se numără companiile Rofersped, Azomureş, Conpet, CEO Oltenia, Holzindustrie Schweighofer, CE Turceni şi Kronospan.

Compania CFR Marfă, controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, este cel mai mare transportator feroviar de marfă local, secondat de Grup Feroviar Român.

Ministerul Transporturilor va lansa procedura de selectare a consultantului pentru reluarea procesului de privatizare a companiei CFR Marfă, a anunţat, luni, premierul Victor Ponta, confirmând astfel informaţiile MEDIAFAX privind rezultatul negocierilor dintre Guvern şi FMI pe această temă.

Guvernul a încercat în 2013 să privatizeze CFR Marfă, însă procesul nu a fost finalizat. După eşecul privatizării, Guvernul s-a angajat faţă de FMI la o restructurare agresivă a companiei, fiind decisă disponibilizarea a 2.500 de angajaţi, reprezentând circa 30% din numărul total de personal.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button