Directorul economic al Spitalului Universitar a demisionat; doi asistenţi sunt în greva foamei

de:
08 aug. 2018
0 Afișari
Directorul economic al Spitalului Universitar a demisionat; doi asistenţi sunt în greva foamei

Mai mulţi asistenţi medicali şi infirmieri nemulţumiţi de condiţiile în care lucrează au protestat miercuri dimineaţă în curtea spitalului, pentru a doua oară în această săptămână, ei acuzându-l pe managerul Adriana Nica de lipsa investiţiilor, deşi fondurile alocate de Ministerul Sănătăţii sunt suficient de mari.

Unul dintre asistenţii care au protestat în faţa spitalului se află de două zile în greva foamei, iar miercuri a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce i s-a făcut rău. Bărbatul, Daniel Simion, a refuzat să i se facă analize la spitalul unde lucrează şi a fost transportat la Spitalul Militar. O altă asistentă a anunţat miercuri că intră în greva foamei.

De asemenea, directorul economic al instituţiei, Liana Păuleanu, a demisionat din funcţie. „Menţionez că nu accept să fiu tratată aşa cum aţi avut amabilitatea să o faceţi ieri în prezenţa Corpului de control al Ministerului Sănătăţii. Vă rog frumos să trataţi subordonaţii cu respect şi să vă asumaţi deciziile luate”, a scris directorul financiar-contabil al Spitalului Universitat în demisia înaintată miercuri dimineaţa managerului spitalului, potrivit Digi 24.

Începând de marţi, Corpul de Control al ministrului Sănătăţii face verificări la Spitalul Universitar pentru a vedea modul în care au fost folosiţi banii alocaţi.

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a postat pe pagina sa de Facebook un filmuleţ în care apar grămezi de mobilier şi aparatură veche în curtea Spitalului Universitar. „S-a făcut curăţenie înainte de control”, a scris fostul Voiculescu.

Managerul spitalului, Adriana Nica, a declarat pentru Digi24 că este o simplă coincidenţă apariţia grămezilor de mobilier şi aparatură veche chiar după protestul angajaţilor şi după ce au fost anunţate controale. Nica a precizat că materialele ar fi trebuit duse la casat, iar documentele pentru acest lucru au fost întocmite încă de acum două luni, dar cei de la Remat nu au putut să vină să le ridice până acum.

Mai multe asistente şi infirmiere de la Spitalului Universitar de Urgenţă din Capitală au protestat şi luni dimineaţă, în curtea unităţii medicale. Cadrele medicale reclamă că nu au materiale sanitare sau de curăţenie şi că riscul pentru pacienţi de a dezvolta infecţii este mare. „Cumpără medicii, fac chetă să cumpere o găleată de Vinarom, instalatorii cumpără ce pot, cum pot. Avem toalete în saloane unde se trage apa cu sârma, becurile sunt cumpărate de noi, salariaţii”, a declarat o asistentă medicală participantă la protest. În plus, asistenţii spun că li s-a impus să aleagă între vouchere de vacanţă şi sporuri.

Cookies