Direcția Generală de Asistență Socială face angajări: Se caută îngrijitoare, bucătar, medic și nu numai. PMB anunță data concursului și până când se pot depune dosarele

16 iul. 2024
671 afișări
Direcția Generală de Asistență Socială face angajări: Se caută îngrijitoare, bucătar, medic și nu numai. PMB anunță data concursului și până când se pot depune dosarele
Direcția Generală de Asistență Socială face angajări: Se caută îngrijitoare, bucătar, medic și nu numai. PMB anunță data concursului și până când se pot depune dosarele | Sursă foto: Yanalya-Freepik.com

Primăria Municipiului București a anunțat că Direcția Generală de Asistență Socială face angajări. Peste 10 posturi vor fi scoase la concurs în următoarea perioadă. Administrația publică a informat până când pot fi depuse dosarele.

Se fac angajări la Direcția Generală de Asistență Socială București

Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București se află în căutare de personal. Mai precis, se fac angajări pe un total de 18 posturi, fiind vizate diferite poziții. Iată care sunt funcțiile pentru care se caută personal:

  • Trei posturi de îngrijitoare,
  • Un post de muncitor necalificat,
  • Două posturi de infirmieră,
  • Două posturi de bucătar,
  • Șase posturi de asistent medical,
  • Un post de asistent social,
  • Un post de psiholog,
  • Un post de medic,
  • Un post de șofer.

PMB a anunțat că cei interesați își pot depune dosarele în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea anunțului de angajare (15 iulie 2024), adică până la data de 26 iulie 2024.

Dosarele pot fi depuse în intervalul orar 08:00 – 16:00, la sediul instituției din Strada Constantin Mille numărul 10, Sector 1, București, Serviciul Resurse Umane.

Concursul propriu zis urmează să fie susținut în data de 7 august 2024, la sediul de pe Strada Caporal Grigore Marin nr. 42-44, Sector 4.

Te-ar mai putea interesa și:

Ce acte sunt necesare pentru a aplica

Pe site-ul DGASMB a fost publicată lista completă a actelor pe care persoanele interesate trebuie să le aibă la dosar pentru a se înscrie la concurs. Iată care sunt acestea:

  • Formular de înscriere la concurs,
  • Copie după CI sau orice alt document ce atestă identitatea,
  • Copie după certificatul de căsătorie sau alt act care atestă schimbare numelui, dacă este necesar,
  • Copie a documentelor care atestă nivelul de studii și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului pentru care se aplică,
  • Copie a carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului,
  • Cazier judiciar sau extras de cazier judiciar,
  • Adeverință medicală eliberată cu cel mult 6 luni înainte de derularea concursului,
  • CV realizat pe modelul comun european,
  • Certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane,
  • Documentul de evaluare psihiatrică, la angajarea personalului din cadrul serviciilor sociale și din structura organizatorică proprie, care, prin natura profesiei, intră în contact direct cu persoana beneficiară.

Mai multe detalii despre posturile scoase la concurs pot fi consultate AICI.

Cookies