Dinu Patriciu și-a scris testamentul înainte de transplantul de ficat

de:
29 apr. 2013
0 Afișari
Dinu Patriciu și-a scris testamentul înainte de transplantul de ficat

Dinu Patriciu a aflat că este grav bolnav în urmă cu un an şi jumătate, potrivit rtv.net. Boala a avansat în timp, iar după o serie de analize făcute la clinicile din străinatate, medicii l-au pus pe lista de aşteptare pentru un transplant de ficat. La finele lui 2012, doctorii i-au transplantat un ficat întreg, prelevat de la un donator în moarte cerebrală. Intervenţia a avut loc la o clinică din Milano.

„Seara aceea a fost de roman, pentru că fratele meu a venit la mine cu un avocat de la Milano ca să îmi scriu testamentul. În timp ce făceam asta, au apărut medicii, zâmbind, care mi-au spus că au găsit un ficat şi că mă pregătesc de operaţie. În cele din urmă am ajuns pe masa de operaţie, răstignit ca şi Hristos. (…) Nu îmi amintesc ce s-a întâmplat, pentru că am văzut o lumină albă. Este adevărat că în momentele alea îţi revezi viaţa. Când te trezeşti, ţi-e frică să deschizi ochii, pentru că nu ştii pe ce lume te afli. Când vezi toate monitoarele din jur cu fel şi fel de grafice, îţi dai seama că exişti în această lume”, a mărturisit omul de afaceri Dinu Patriciu.

Acesta a precizat că nu a vrut niciodată să afle detalii despre persoana de la care a fost prelevat ficatul, însă îi este profund recunoscător. „Nu am vrut niciodată să ştiu cine mi-a făcut acest imens bine. Când intru într-o biserică aprind o lumânare pentru acest suflet”, a spus el.

Întrebat ce a simţit în momentul în care şi-a întocmit testamentul, Dinu Patriciu a mărturisit că acesta este un gest cât se poate de pragmatic care trebuia făcut ca să nu se certe nimeni după moartea lui.

Acum, după ce a trecut printr-o asemenea încercare, Dinu Patriciu recunoaşte că şi-a schimbat filosofia, sistemul de valori şi priorităţile. „Mă simt mult mai tânăr şi asta este viaţa mea. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care mi-o dă. Sunt hotărât ca de acum înainte să fac numai ceea ce îmi face plăcere. Pe măsura ce forţele revin, cresc şi planurile pe care vrei să le pui în aplicare. Nu poţi sta să te uiţi în tavan. Trebuie să faci ceva, să laşi ceva după tine. Am câteva planuri foarte frumoase, atât de afaceri, cât şi personale”, a mai declarat Patriciu.

În planul afacerilor, acesta vrea să facă afaceri cu energie şi tehnologie, iar în ceea ce privește viaţa sa personală, omul de afaceri a mărturisit că vrea ca anul viitor să plece cu barca în jurul lumii.

Cookies