Dinner In The Sky. Cât costă să mănânci la peste 50 de metri înălţime, în centrul Capitalei VIDEO

de:
26 aug. 2016
0 afișări
Dinner In The Sky. Cât costă să mănânci la peste 50 de metri înălţime, în centrul Capitalei VIDEO

Doradă cu roşii cherry şi capere, prosecco rose, mousse de chiocolată albă cu fructe de pădure, ridicate la cer, la o înălţime de peste 50 de metri, în inima Bucureştiului, unde clădirile par prăjituri supradimensionate, cu acoperişuri glazurate, plus muzica duetului Alexandra Violin şi Dorina Vasilashko -într-un cuvânt Dinner In the Sky, scrie mediafax.ro.

Dinner In the Sky a revenit în România pentru al treila an cu mâncare aleasă, gătită de bucătari de renume internaţional, cu vinuri bune şi muzică adecvată, în Piaţa George Enescu din faţa Ateneului Român. O platformă „plutitoare”, o masă cu nori desenaţi şi 22 de locuri pentru doritorii de senzaţii, scaune mici de sub care participanţii, bine securizaţi cu hamuri şi centuri, se pot delecta cu o panoramă a capitalei, dar şi o experienţă gastronomică delicioasă, cu totul – un eveniment în care excentricitatea şi ineditul s-au îmbinat.

Doarda în „aqua pazza” şi mousse de ciocoaltă albă cu fructe de pădure – a fost meniul de joi al „ridicării la cer” din cadrul evenimentului, maiestuos preparate de Chef Franz Conde, Executive Chef la Athenee Palace Hilton din Bucureşti şi de simpaticul Chef Marco Magri, Executive Chef la restaurantul Roberto’s din capitală. De asemenea, rolul de amfitrion al somelierului Sergiu Nedelea, ambasador al Asociaţiei Somelierilor Europeni în Romania, care a povestit plin de şarm despre clădirile cu istorie ale Bucureştiului de altădată unde se mânca şi se bea bine, toate unite de Calea Victoriei: Capşa, Athenee Palace (Hilton de acum), Grand Continental (stabiliment cu primul somelier consacrat din România, cu un stagiu de şase luni, la Paris), continuându-se cu Caru cu Bere.

Pentru majoritatea celor care au urcat pentru prima oară să ia masa în înălţimile Bucureştiului, emoţiile au fost fireşti, nu trebuia să fii slab de înger, emoţiile trebuiau bine tolerate, mai ales dacă e vorba să te bucuri de preparate culinare şi băutură, căci băutura a fost Prosecco rose, aşezată tacticos în pahare de somelierul costumat ca atare, cu mănuşi, papion şi butoni la mâneci, după tipic. Mesenii au făcut cunoştinţă între ei, s-au delectat cu peisajul, au savurat minunăţie de doradă tăiată în fâşii fine asezonată cu capere, roşiile cherry şi un moţ de roşie uscată, luată pe sus, de vântul bucureştean.

 

Experienţa a fost una scurtă, concentrată, violonista Alexandra Violin şi cântăreaţa Dorina Vasilashko, asigurând farmecul şi fondul sonor pe muzică interbelică a lui Jean Moscopol „Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara”, sau Anotimpurile lui Vivaldi. Recomandarea este pentru iubitorii de adrenalină, pentru cei cu simţul aventurii care doresc să încerce experienţe noi, cu o doză de palpitant. De sus, Bucureştiul e mai frumos, privit panoramic, pare că nu şi-a pierdut farmecul interbelic, cu superbul Palat Regal de pe Calea Victoriei (fostul Pod al Mogoşoaiei), cu eleganta clădire a Ateneului Român, cu noua statuie ecvestră a Regelui Carol I.

Dinner In The Sky pune Bucureştiul pe harta oraşelor europene care se bucură de această experienţă inedită, fiind un concept exclusiv si inovator, care exista deja in peste 56 de tari din Europa, dar şi în SUA, sau Asia, oferind o nouă perspectivă oraşelor, dar şi meselor, fie ele mic dejun, prânz sau cină.

Programul zilelor evenimentului, până pe 28 august este următorul:

Vineri 26 august: Ora 15.00 – 15.30 Cocktail In The Sky: O altfel de degustare, sub atenta îndrumare a celor mai buni barmani din Bucureşti. O călătorie specială a simţurilor, printre cele mai intense şi totodată delicate gusturi; Ora 16:00 – 16:30 Cocktail In The Sky; Ora 17:00 – 17.45 Bucureştiul Interbelic; Ora 19.00 – 20.15 Dinner In The Sky; Ora 21.30 – 22.45 Dinner In The Sky

Sâmbătă 27 august: Ora 10:30 – 11:15 Breakfast In The Sky: Îndrăzneşte să-ţi începi ziua altfel: la 50 de metri înălţime, într-o locaţie frumoasă a Bucureştiului, în razele calde ale soarelui şi cu un meniu cel puţin delicios; Ora 15.00 – 15.30 Cocktail In The Sky, Ora 16:00 – 16:30 Cocktail In The Sky, Ora 17.00 – 17.45 Bucureştiul Interbelic; Ora 19.00 – 20:15 Dinner In The Sky; Ora 21.30 – 22.45 Dinner In The Sky.

Duminică 28 august: Ora 10:30 – 11:15 Breakfast In The Sky; Ora 15.00 – 15.30 Cocktail In The Sky ; Ora 16:00 – 16:30 Cocktail In The Sky; Ora 17.00 – 17.45 Bucureştiul Interbelic
Ora 19.00 – 20:15 Dinner In The Sky; Ora 21.30 – 22.45 Dinner In The Sky.

Preţurile Dinner In The Sky sunt următoarele: Breakfast In The Sky – 400lei/ persoană; Cocktail In The Sky – 150 lei/ persoană; Bucureştiul Interbelic – 450 lei/ persoană; Dinner In The Sky – 750 lei/ persoană.

Platforma „Dinner în the Sky” este perfectă pentru oricine doreşte să transforme un eveniment sau o întâlnire obişnuită într-o magie, o ocazie singulară care va lasă o amintire de neuitat în memoria oaspeţilor.

Cookies