ARHIVA B365

Dinel Staicu, eliberat din penitenciar

Dinel Nuţu, fost Staicu, va fi eliberat, luni, din penitenciarul Rahova, după ce magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 au decis să înlocuiască arestul preventiv cu interdicţia de a părăsi ţara, informează Realitatea TV.

Omul de afaceri Dinel Staicu se afla în arest preventiv încă din vara anului trecut, pentru fraudarea Transgaz cu 11 milioane euro.

În noiembrie 2007, preşedintele Societăţii de Investiţii Financiare Oltenia, Dinel Staicu, a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un dosar privind fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaş cu peste 11 milioane de euro, potrivit Mediafax.

În acest dosar au mai fost trimişi în judecată Aurel Gabriel Coconea – fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaş, Cornel Teodor Volintiru – fost director general al SC Sironex SA Craiova, Carmen Ioana Popescu şi Vlad Rebega – foşti directori general, respectiv, economic al SC BDJ SA Craiova, Vasile Banciu – fost director general adjunct al SC Asigurarea Naţională Română SA, Adrian Georgel Bogza – fost administrator al SC Delta Telecom SA, precum şi Iulian şi Tudorică Siclitaru.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada august 2000 – iulie 2001, Aurel Coconea ar fi încheiat ilegal 14 convenţii de plăţi cu cinci societăţi cu capital integral de stat, prin care ar fi interpus în circuitul financiar dintre societăţile de stat transportatoare, distribuitoare şi respectiv beneficiare de gaze naturale, patru firme private controlate de Dinel Staicu. Cele patru firme sunt SC BDJ SA Craiova, SC Padogaz SA Bucureşti, SC Sironex SA Craiova şi SC Dumimpex SM SRL Bucureşti.

Convenţiile de plăţi ar fi fost încheiate cu încălcarea OUG 10/1997 şi a Normei Metodologice privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor persoane juridice în vederea diminuării blocajului financiar şi a pierderilor în economie, aprobată prin HG 685/1999.

Astfel, la solicitarea SNTGN Transgaz SA Mediaş, societăţile de stat consumatoare de gaze au achitat în conturile celor patru firme suma de 132,5 miliarde de lei vechi.

Anchetatorii au stabilit că cele patru firme controlate de Dinel Staicu – reprezentate de Cornel Volintiru, Vlad Rebega, Carmen Ioana Popescu, Tudorică şi Iulian Siclitaru – nu ar fi avut activitate comercială, nu ar fi avut relaţii comerciale cu societăţile implicate în încheierea actelor de compensare şi nici nu ar fi prezentat credibilitate financiară.

Sumele de bani astfel încasate ar fi fost direcţionate către firmele din grupul controlat de omul de afaceri craiovean Dinel Staicu şi ar fi ajuns în conturile personale ale acuzaţilor sau în conturile altor societăţi în care aceştia ar fi fost implicaţi şi de unde ar fi fost retrase în numerar.

Pentru negocierea şi încheierea convenţiilor de plăţi, Dinel Staicu ar fi beneficiat şi de sprijinul lui Adrian Bogza, care ar fi primit suma de nouă miliarde de lei vechi, achitată în contul SC Delta Telecom SA, cu titlu de comision de intermediere, potrivit DNA.

Prejudiciul total cauzat SNTGN Transgaz SA Mediaş a fost aproximat la peste 260,8 miliarde de lei vechi, respectiv 11,3 milioane de euro, potrivit DNA.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button