Dincolo de mit, viața neromanțată a lui Kafka, geniul absurdului. FRANZ intră în cinematografele din București și din toată țara

19 iul. 2026
511 afișări
Dincolo de mit, viața neromanțată a lui Kafka, geniul absurdului. FRANZ intră în cinematografele din București și din toată țara
Dincolo de mit, viața neromanțată a lui Kafka, geniul absurdului. FRANZ intră în cinematografele din București și din toată țara. Foto: Independența Film.

Procesul”. „Metamorfoza”. „Castelul”. La mai bine de un secol de la moartea lui Franz Kafka, opera sa continuă să fie citită și reinterpretată de fiecare generație.

Numele lui Franz Kafka a devenit sinonim cu absurdul și a dat naștere adjectivului „kafkian”. Dar dincolo de una dintre cele mai influente opere ale secolului XX, cine a fost omul care a scris-o?

Dincolo de mit, viața neromanțată a lui Kafka, geniul absurdului. FRANZ intră în cinematografele din București și din toată țara
Foto: Independența Film.

Departe de convențiile unui film biografic clasic, FRANZ propune un portret cinematografic surprinzător al lui Franz Kafka

Din 17 iulie, Independența Film aduce în cinematografe Franz”, cel mai nou film al regizoarei Agnieszka Holland, nominalizată de trei ori la Oscar.

Filmul îl urmărește pe Kafka nu doar ca scriitor, ci și ca fiu, iubit, prieten și funcționar într-o companie de asigurări, surprinzând contradicțiile unui om timid, vulnerabil și ironic, care în timpul vieții nu s-a bucurat de recunoașterea pe care avea să o capete după moarte.

Filmul „Franz” privește și spre prezent, Kafka fiind fenomen cultural

Muzee, monumente, trasee turistice, cafenele și nenumărate suveniruri îi poartă numele în Praga, orașul în care s-a născut. Filmul observă cu umor și ironie felul în care un autor care a scris despre alienare și anxietate a devenit, peste un secol, un brand global.

Trailer oficial: https://www.youtube.com/watch?v=Iy1YYnjQoc0

Programul în cinematografe, aici: https://www.independentafilm.ro/project/franz/

Nu pot spune povestea lui Kafka într-un mod convențional, liniar. O astfel de narațiune ar trăda adevărul mai profund despre Franz. Vreau să-l caut în fragmente, în enigme, în sentimente, în amestecul dintre fapte și imaginație, spune cineasta Agnieszka Holland.

Deși plasat la începutul secolului XX, „Franz” vorbește surprinzător de actual despre presiunea familiei, anxietate, nevoia de a fi acceptat, căutarea propriei identități și dificultatea de a-ți găsi locul într-o lume care pare să ceară permanent mai mult.

În rolul principal, tânărul actor Idan Weiss îi dă viață lui Franz Kafka într-o interpretare care surprinde fragilitatea, umorul și contradicțiile scriitorului. Din distribuție mai fac parte Peter Kurth, Sandra Korzeniak, Katharina Stark, Jenovéfa Boková și Sebastian Schwarz.

Dincolo de mit, viața neromanțată a lui Kafka, geniul absurdului. FRANZ intră în cinematografele din București și din toată țara
Foto: Independența Film.

Agnieszka Holland l-a descoperit pe Kafka încă din adolescență, iar fascinația pentru opera sa durează de peste 50 de ani

Regizoarea spune că nu este nici astăzi sigură că l-a înțeles pe deplin, iar „Franz” este rezultatul acestei căutări de o viață.

Din 1997, Independența Film aduce în România filme de autor și cinema independent, titluri premiate și voci esențiale ale cinematografiei contemporane

Printre titlurile distribuite de-a lungul anilor, se numără Melancholia (r. Lars von Trier), Climax (r. Gaspar Noé), Parasite (r. Bong Joon-ho), Triangle of Sadness (r. Ruben Östlund), Titane (r. Julia Ducournau), Blue is the Warmest Colour (r. Abdellatif Kechiche), Talk to Her și Parallel Mothers (r. Pedro Almodóvar), The Killing of a Sacred Deer (r. Yorgos Lanthimos), I, Daniel Blake (r. Ken Loach) sau The Substance (r. Coralie Fargeat).

În 2026, Independența Film distribuie în cinematografe filme precum The Carpenter’s Son (r. Lotfy Nathan), Los Domingos (r. Alauda Ruiz de Azúa, Jurnalul unei cameriste (r. Radu Jude), L’Étranger (r. François Ozon), Amarga Navidad (r. Pedro Almodóvar), Paper Tiger (r. James Gray), El ser querido (r. Rodrigo Sorogoyen).

Dincolo de mit, viața neromanțată a lui Kafka, geniul absurdului. FRANZ intră în cinematografele din București și din toată țara

Cookies