ARHIVA B365

DINAMO-STEAUA: Declarația de război a lui Mulțescu înainte de derby

„Este un meci care pe noi ne interesează în primul rând pentru a confirma evoluţia jocului echipei, pentru a confirma nişte tineri care se străduiesc să alcătuiască DINAMO. Le-am spus jucătorilor că nu mai trebuie să existe viaţă în aceste zile în afară de derby, să se gândească 25 de ore din 24 la acest meci. Noi ne căutăm, avem fluctuaţii de formă. STEAUA este una dintre cele mai puternice din punct de vedere fizic din Europa. Şi câştigul pe planul jocului a venit de aici, potenţa fizică. Când pierd mingea imediat fac un presing agresiv şi recuperează. Şi în plus organizarea. Poate din punctul de vedere al experienţei, nu sunt favoriţi. Fizic eu sper să ne apropiem şi sper să dăm o replică prin care să echilibrăm jocul”, a declarat Mulţescu, conform realitatea.net.

Antrenorul lui DINAMO consideră că nu ar fi de neglijat nici un rezultat de egalitate în derbiul cu STEAUA: „Noi trebuie să avem o posibilitate de dublaj pe toate posturile. Apar tot felul de ambiţii ieftine, dar cele mai mari ambiţii trebuie să fie pe teren. Noi vom face tot ce e omeneşte posibil, poate chiar mai mult decât atât. Eu cred că nici un egal nu e de neglijat duminică în condiţiile în care ei sunt favoriţi”.

Gheorghe Mulţescu spune că în cazul în care s-ar realiza întoarcerea atacantului George Ţucudean la DINAMO, l-ar putea folosi în derbiul de duminică.

„Ţucudean, nu ştiu din punct de vedere contractual sau al tratativelor, domnul Anghelache ştie mai multe. Bineînţeles că l-aş putea folosi în meciul cu STEAUA, în două antrenamente l-aş putea vedea dacă e pregătit. Dar el vine de la o echipă cu un nivel ridicat de pregătire”, a mai spus Mulţescu.

DINAMO-STEAUA, din cadrul etapei a 4-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 21:30, pe Arena Naţională.

DINAMO-STEAUA. Trenurile de metrou vor circula duminică după un program prelungit cu o oră şi jumătate, la un interval de aproximativ 10 – 12 minute.

Ultimele trenuri de metrou vor pleca de la staţiile capăt de magistrală la ora 00.30 a zilei de 12 august pe liniile M1 (Dristor – Pantelimon), M2 (Pipera – Berceni) şi M3 (Preciziei – Anghel Saligny), respectiv la ora 01.15 pe linia M4 (Gara de Nord 2 – Parc Bazilescu).


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button