DINAMO – PETROLUL, DUMINICĂ, 30 NOIEMBRIE. 300 de jandarmi vor asigura ordinea publică la meci

de:
30 nov. 2014
0 afișări
DINAMO – PETROLUL, DUMINICĂ, 30 NOIEMBRIE. 300 de jandarmi vor asigura ordinea publică la meci

DINAMO – PETROLUL, DUMINICĂ, 30 NOIEMBRIE, în LIGA I. Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.00 numai pe bază de bilete şi invitaţii.

DINAMO – PETROLUL, DUMINICĂ, 30 NOIEMBRIE, în LIGA I. Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.

Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

DINAMO – PETROLUL, DUMINICĂ, 30 NOIEMBRIE, în LIGA I. RECOMANDĂRI PENTRU SPECTATORI:

Jandarmeria Capitalei informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să deţină sau să introducă în stadion astfel de obiecte.

Spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine.

De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte care pot pune în pericol siguranţa participanţilor la această competiţie sportivă.

Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

DINAMO – PETROLUL, DUMINICĂ, 30 NOIEMBRIE, în LIGA I. Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.

Cookies