ÎN BUCUREȘTIȘTIRI

Dinamo – FCSB 0-1. Victorie roș-albastră după șase ani pe terenul eternei rivale

Dinamo – FCSB 0-1. Formația pregătită de Toni Petrea s-a impus, miercuri seară, mai clar decât o arată scorul, în episodul cu numărul 180 al eternului derby al României.

Dinamo – FCSB 0-1. Eternele rivale din București, Dinamo și FCSB, s-au întâlnit pentru cea de-a 180-a oară în decursul istoriei, formația roș-albastră reușind să se impună la capătul celor 90 de minute cu 1-0, obținând astfel prima victorie pe terenul gazdelor de miercuri seară după șase ani de secetă.

Scorul, care nu reflectă 100% realitatea din teren, a fost deschis rapid, încă din minutul 9, de Florin Tănase, căpitanul celor de la FCSB. Gazdele de la Dinamo au făcut apoi față cu greu atacurilor în valuri ale steliștilor, doar lipsa unui veritabil vârf de careu în primul 11 al echipei oaspete făcând ca tabela să nu se mai modifice până la finele primului mitan.

Degeaba a încercat Octavian Popescu, cel mai promițător jucător din lotul roșu-albastru să ofere pase decisive pentru Florinel Coman, dacă acesta a tratat cu superficialitate oportunitățile avute.

Partea secundă a început în nota de dominare a FCSB-ului, oaspeții conducând ostilitățile ca și în prima repriză. Elevii lui Gane nu au reușit să își respecte blazonul de eterni rivali ai roș-albaștrilor și, deși pe final de joc au încercat să egaleze, având chiar o mare șansă în minutul 93, au părăsit terenul înfrânți.

Finalul jocului a adus, în minutul 79, eliminarea lui Steliano Filip și bara lui Ante Vukusic, noul venit din tabăra oaspeților de miercuri seară.

Dinamo – FCSB 0-1. A 63-a victorie roș-albastră

FCSB a obținut astfel cea de-a 63-a victorie din istoria confruntărilor cu Dinamo, echipa roș-albă rămânând cu 60 de succese în palmares. Alte 57 de partide dintre cele două eterne rivale s-au terminat nedecis în decursul istoriei.

Cele două formații se vor duela din nou pe 10 februarie, de această data în Cupa României.

Florin Tănase, la al 8-lea gol în poarta lui Dinamo

Derby-urile cu Dinamo îi priesc lui Florin Tănase. „Decarul” celor de la FCSB a ajuns la 8 goluri marcate în poarta „câinilor”. Dintre ele, 3 au venit în perioada în care îmbrăca tricoul Viitorului. Nicio echipă din Liga 1 nu a încasat mai multe goluri de la Tănase.

Sursa foto: prosport.ro


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button