Dinamo Bucureşti, meci amical cu Dinamo Kiev. Suporterii echipei au parafat înțelegerea

04 mart. 2021
48 Afișari
Dinamo Bucureşti, meci amical cu Dinamo Kiev. Suporterii echipei au parafat înțelegerea

Suporterii echipei de fotbal Dinamo Bucureşti au anunţat, joi, pe Facebook, perfectarea unui meci amical cu vicecampioana Ucrainei, Dinamo Kiev, formaţia antrenată de Mircea Lucescu, fost jucător şi antrenor al echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare.

”Campania DDB pentru licenţă continuă cu pasul 3! În demersul nostru am fost sprijiniţi necondiţionat de către Mircea Lucescu, membru Elite DDB şi managerul lui Dinamo Kiev, care nu mai are nevoie de nicio altă prezentare. Mircea Lucescu se implică astfel activ în salvarea lui Dinamo, alături de suporterii săi. Amicalul Dinamo Kiev – Dinamo Bucureşti se va disputa pe data de 27 martie, anul curent, pe Stadionul Olimpic din Kiev şi va reprezenta, practic, primul meci european pentru DDB”, se arată în comunicatul Peluzei Cătălin Hîldan.

Fondurile strânse în urma acestui eveniment se vor îndrepta către plata licenţei pentru sezonul următor, precizează suporterii, care îi mulţumesc încă o dată lui Mircea Lucescu pentru implicare.

Asociaţia suporterilor dinamovişti „Peluza Cătălin Hîldan” deţine în prezent un pachet de 20,6% din acţiunile clubului FC Dinamo prin programul socios „Doar Dinamo Bucureşti” (DDB). Numărul membrilor DDB se apropie de 15.000. În ultimele luni, suporterii au achitat mai multe datorii ale clubului cu banii strânşi din cotizaţii şi din biletele virtuale achiziţionate la meciurile formaţiei alb-roşii.

DDB a reuşit să vândă 235.000 de bilete virtuale în decurs de două luni, ajungând la 6,5 milioane de lei adunaţi din cotizaţii, bilete, donaţii şi sponsorizări, adică 1,332 milioane euro.

Echipa Dinamo se confruntă cu probleme financiare în ultima perioadă după ce reprezentantul acţionarului majoritar, spaniolul Pablo Cortacero, nu a mai achitat datoriile care clubul le are către jucători, singura entitate care finanţează echipa fiind asociaţia suporterilor.

Compania Benel International SA, reprezentată de spaniolul Pablo Cortacero, a devenit la jumătatea lunii august a anului trecut acţionar majoritar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti.

Cookies