Premierul Marcel Ciolacu le transmite celor care locuiesc în Capitală și împrejurimi vor putea merge până pe litoral direct pe Autostrada Bucureștiului. La mijlocul lunii viitoare, Lotul 1 Sud al A0 ar trebui să fie inaugurat.
În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc miercuri, 27 martie 2024, Marcel Ciolacu și-a exprimat entuziasmul în ceea ce privește darea în trafic a Lotul 1 Sud al A0, între DN5 și DN4.
Cu toate că acest tronson ar fi trebuit să fie dat în circulație la finalul aceste luni, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a anunțat marți, 26 martie 2024, că inaugurarea urmează să fie amânată.
Marcel Ciolacu a făcut următoare declarație:
E un moment categoric de mândrie, pentru că după 30 de ani, după ce săptămâna trecută am vorbi de autostrada Moldovei, în sfârșit, vorbim și de Centura Bucureștiului, de A0 și de autostradă. În acest moment, cred că în jur de 15 aprilie și-a asumat constructorul.
Cu alte cuvinte, în sezonul estival locuitorii din Ilfov și din București vor merge pe autostradă până la Constanța.
La această conferință de presă a participat și Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. Acesta a informat că în data de 15 aprilie un total de 13 kilometri urmează să fie dați în circulație. Dintre aceștia:
Astfel că, șoferii vor putea circula pe o porțiune de 23 de kilometri din A0 Sud. În ceea ce privește diferența de aproximativ 10 kilometri până la legătura cu Autostrada Soarelui (A2) să fie gata până la începutul verii:
Diferența de aproape 10 kilometri ar urma să fie finalizată la începutul acestei veri, tocmai ca să poată fi folosită această autostradă. Lotul 3 e în acest moment într-o situație de tipul următor: există o mobilizare mai bună față de luna ianuarie, se văd progrese, eu sper ca termenele asumate, acelea de sfârșit de vară, început de toamnă, să poată fi respectate.
Sorin Grindeanu a declarat și că își dorește ca până la finalul acestui an să poată fi folosită toată A0, varianta sudică.