Din subteranul războiului politic, la Metrorex: Răzbunarea fostului director Udriște

de:
07 sept. 2012
0 Afișari
Din subteranul războiului politic, la Metrorex: Răzbunarea fostului director Udriște

În același timp în care directorul general al instituției, Gabriel Sburlan, aflat în concediu de odihnă, dădea telefonic asigurări reporterilor că lucrările la magistrala 5 de metrou vor continua conform graficului, existând finanțarea necesară pentru anul 2012, instituția pe care acesta o conduce dădea un comunicat de presă în care anunța eventuala sistare temporară a lucrărilor la metroul de Drumul Taberei. Ironic, comunicatul purta semnătura directorului Sburlan:

Motivul reducerii sumelor alocate în anul 2012 pentru obiectivul Magistrala 5. Drumul Taberei – Universitate este rectificarea bugetară executată conform O.U.G nr. 13 din luna august a acestui an. Urmare acestui aspect, pot apărea întârzieri, amânări sau în cel mai rău caz, sistări temporare ale lucrărilor, cu consecinţe negative în plan economic, financiar şi social.

Pentru obiectivul sus amintit, în cadrul contractului de execuţie staţii şi tunele pe secţiunea Râul Doamnei – Haşdeu este necesară suplimentarea fondurilor cu suma de 99.200 mii lei  în scopul respectării clauzelor contractuale şi a graficului de execuţie.

 Cu stimă,

pentru DIRECTOR GENERAL,

ing. Gabriel Sburlan”.

Se pare că acest comunicat, din care rectificarea bugetară făcută de guvernul Ponta ieșea foarte prost, anunțând amânări la un proiect important pentru o mare parte din bucureșteni, a fost redactat de fostul director general Metrorex, actualul director de Investiții al companiei, Gheorghe Udriște. Acesta a fost schimbat din fruntea Metrorex odată cu schimbarea guvernului, cunoscută fiind apropierea lui Gheorghe Udriște de PDL, partid din partea căruia a și candidat în anul 2008, pentru o funcție de senator.

Până seara, noua conducere a Metrorex a remis însă alt comunicat, în care asigura că lucrările la M5 vor continua conform graficului:

Urmare a informaţiilor apărute în mass-media cu privire la reducerea sumelor alocate magistralei 5 Drumul Taberei – Universitate, Metrorex face următoarele precizări:

Motivul reducerii sumelor alocate în anul 2012 pentru obiectivul Magistrala 5. Drumul Taberei – Universitate este rectificarea bugetară executată conform O.U.G nr. 13 din luna august a acestui an. Ordonatorul de credite – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii s-a asigurat însă ca prin rectificarea bugetară sumele alocate să fie suficiente pentru derularea lucrărilor până la sfârşitul acestui an, urmând ca pentru anul viitor suma necesară să fie prinsă în buget.

pentru DIRECTOR GENERAL,

ing. Gabriel SBURLAN„.

Tot acest schimb de picioare pe sub masă s-a soldat, însă, cu urmări negative pentru dreptul la informare: de acum înainte, niciun comunicat sau răspuns al Metrorex către presă nu va fi transmis fără a primi aviz de mai sus – de la Ministerul Transporturilor.

De altfel, guvernul Ponta are altă viziune asupra gestionării Metrorex decât fostul guvern, premierul anunțând că Metrorex ar trebui să treacă în subordinea Primăriei Capitalei, ceea ce ar însemna și o reducere a alăocării fondurilor de la guvern către lucrările la magistrala M5. Fostul ministru PDL al Transporturilor, Anca Boagiu, a catalogat trecerea metroului în subordinea Primăriei Capitalei drept „un dezastru”. „Vă imaginaţi că Primăria nu va putea să suporte circa opt miliarde de euro – căci atât costă programul de dezvoltare a structurii reţelei metropolitane pe următorii zece ani. Sunt cam 64 de staţii noi care vor fi construite. Este pentru prima oară în istoria postdecembristă când noi construim, singuri, de la zero. Nu are de unde Primăria, doar dacă vrei să îngropi Primaria şi din nou bani pe care îi ai la dispoziţie să nu îi foloseşti”, a declarat Anca Boagiu, la Digi 24, cu toate că premierul Victor Ponta a declarat că va continua sprijinul financiar pentru proiectele Metrorex de la bugetul Guvernului. Mai mult, chiar și candidatul PDL la Primăria Capitalei, Silviu Prigoană, susținea cu aprindere trecerea Metrorex în subordinea Primăriei Capitalei.

Cookies