Din 20 septembrie, designerii români îşi expun noile colecţii pentru sezonul toamnă-iarnă

de:
14 sept. 2011
0 Afișari
Din 20 septembrie, designerii români îşi expun noile colecţii pentru sezonul toamnă-iarnă

Creaţiile pentru sezonul rece ale celor mai cunoscuţi designeri români pot fi găsite, începând din 20 septembrie, în Galeria Designerilor Români din Cocor Store, singurul magazin multibrand de la nivel local care reuneşte creaţiile a peste 30 de designeri autohtoni. Noile colecţii pentru toamnă-iarnă 2011/2012 vor fi prezentate publicului pe 21 şi 22 septembrie, în cadrul Cocor Fashion Days.

Începând din acest sezon, patru noi designeri, Rhea Costa, Clara Rotescu, Laura Olteanu şi Ramona Cojocaru, îşi vor comercializa produsele în Galerie.

”Colecţiile din acest sezon sunt caracterizate prin reînvierea elementelor clasice adaptate sub fluxul inspiraţional al fiecarui designer. Ca şi în sezonul anterior, mizăm pe diversitatea colecţiilor celor peste 30 de creatori prezenţi în Galerie, clienţii putând astfel să aleagă dintr-o gamă variată de ţinute”, a declarat Mirela Mihailescu, directorul comercial al magazinului Cocor, într-un comunicat remis B365.ro.

În perioada 21-22 septembrie 2011, va fi organizat, în cadrul Galeriei Designerilor Români, festivalul de modă Cocor Fashion Days, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate colecţiile de toamnă-iarnă ale celor mai cunoscuţi designeri din România.

Designerii propun pentru acest sezon un joc între textură, contrast şi culori. De asemenea, la realizarea acestor colecţii, creatorii de modă au asociat influenţele feminine cu cele masculine, culorile calde cu nuanţele metalice reci, tendinţele vechi cu cele noi şi au creat un echilibru intrigant între culori.

Galeria Designerilor Români din magazinul Cocor a înregistrat, în primul semestru al anului în curs, vânzări în valoare de 1,65 milioane lei, cu circa 10% mai mari faţă de estimările făcute la începutul anului.

Situată la etajul al doilea al magazinului Cocor, Galeria Designerilor Români reuneşte colecţiile a peste 30 creatori de modă de la nivel local, precum Mihai Albu, Cassandra Bodron, Cătălin Botezatu, Ludmila Corlăţeanu, Mirela Diaconu, Kristina Dragomir, Otilia Flonta, Violeta Gaburici, Alexandra Ghiorghie, Mihaela Glavan, Adelina Ivan, Anca Irina Lefter, Doina Levintza, Dorin Negrău, Anca şi Silvia Negulescu, Cristina Nichita, Georgiana Nicolaescu, Liza Panait, Elena Perseil, Cristiana-Maria Purdescu, Anca Rădulescu, Anca Roman, Catinca Roman, Cristian Samfira, Florentina Stoenescu, Norina Stoica, Andreea Tincu, Agnes Toma, Iris Șerban, Silvia Șerban şi Kinga Varga.

Cookies