Dimineață cu temperaturi negative, la București. Cum va fi vremea

de:
28 oct. 2015
0 afișări
Dimineață cu temperaturi negative, la București. Cum va fi vremea

PROGNOZA METEO. Vremea se menţine frumoasă în următoarea perioadă. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 17 grade, iar cele minime între -5 şi 8 grade. Pe spaţii mici, în zonele joase de relief, se va semnala ceaţă.

PROGNOZA METEO. MIERCURI

Vremea va fi în general frumoasă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de mediile climatologice ale acestei perioade din an în regiunile extracarpatice şi chiar mai ridicate decât ar fi normal în restul ţării. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în orele dimineţii şi din nou spre sfârşitul nopţii când pe arii restrânse, în zonele joase de relief va fi ceaţă. Vântul va avea uşoare intensificări în sudul Banatului şi va sufla slab până la moderat în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 18 grade, iar cele minime între -7 grade în estul Transilvaniei şi 8 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest. Izolat, cu precădere în depresiuni şi în dealurile subcarpatice, se va produce brumă.

LA BUCUREŞTI Vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil la senin şi vânt în general slab. Temperatura aerului va avea valori în jurul celor normale la această dată, cu o maximă de 14…15 grade şi o minimă de 2…4 grade, posibil mai scăzută în zona preorăşenească.

PROGNOZA METEO. JOI

Vremea se va menţine în general frumoasă în majoritatea zonelor, iar valorile termice se vor menţine peste cele obişnuite în vest, în nord-vest şi în centru şi vor fi apopiate de cele normale pentru sfârşit de octombrie în celelalte zone. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile sudice şi sud-estice, unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe sau burniţe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 18 grade.
LA BUCUREŞTI. Valorile de temperatură vor fi apropiate de cele obişnuite pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă de 4…6 grade.

PROGNOZA METEO. VINERI

Valorile termice vor fi în scădere uşoară în regiunile extracarpatice, dar se vor menţine în general apropiate de mediile climatologice ale perioadei, în timp ce în restul ţării se vor situa peste cele obişnuite la sfârşitul lunii octombrie. Cerul va avea unele înnorări în regiunile sudice şi parţial în cele estice, unde cu totul izolat vor fi ploi slabe sau burniţe, iar în celelalte zone va fi variabil la senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în zona litoralului şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 17 grade, iar cele minime între -5 şi 8 grade. Pe spaţii mici, în zonele joase de relief, se va semnala ceaţă.

LA BUCUREŞTI. Deşi în scădere uşoară, valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, urmând a se înregistra o maximă de 12…13 grade şi o minimă de 2…3 grade. Cerul va fi noros îndeosebi în prima parte a zilei, apoi treptat se va degaja, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Cookies