DIICOT a făcut cea mai mare captură de heroină din România. Pe piața neagră valorează 45 de milioane de euro

20 mai 2021
77 Afișari
DIICOT a făcut cea mai mare captură de heroină din România. Pe piața neagră valorează 45 de milioane de euro

Cea mai mare captură de heroină din România a fost făcută în portul Constanța. Cantitatea de droguri cântărește 1,4 tone și valorează, pe piața neagră, 45 de milioane de euro.

DIICOT a anunțat, într-o conferință de presă susținută joi, cea mai mare captură de heroină din România, de 1.452 de kilograme, a cărei valoare de piață depășește suma de 45 de milioane de euro.

 

„La data de 20.05.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare, pe teritoriul României, iar, în cadrul unui ordin european de anchetă, alte 5 percheziții, pe teritoriul unor state vest-europene, la domiciliile unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internațional de droguri de mare risc”.

Drogurile erau transportate în containere cu material de construcții

”În cauză s-a reținut faptul că, pe teritoriul României, a acționat o rețea infracțională, formată din cetățeni români și străini, specializată în transportul unor importante cantități de droguri de mare risc (heroină) către țări din vestul Europei, drogurile fiind disimulate în containere în care erau transportate diverse materiale de construcții sau alte bunuri”.

DIICOT precizeaază că aceasta este a doua cea mai mare captură de heroină din Uniunea Europeană, din ultimii ani.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul autorităților judiciare din Ungaria, Austria, Germania, Regatul Țărilor de Jos, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă și Franța.

Eurojust a furnizat sprijin în vederea transmiterii și executării instrumentelor de cooperare judiciară internațională și a organizat o întâlnire de coordonare in sistem videoconferință.

La acțiunile de pe teritoriul statelor vest-europene au participat 3 ofițeri antidrog din cadrul DCCO, iar în România a fost prezent la percheziții un analist senior din cadrul EUROPOL.

Operațiunea s-a derulat cu implicarea reprezentanților DEA din cadrul Ambasadei SUA, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și a specialiștilor din cadrul Direcției Generale a Vămilor.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT și Direcția Operațiuni Speciale.

Cookies