Înainte să intre la audierile din Parlament, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a scris cu furie pe Facebook despre decizia autorităților din Ilfov de a declara stare de alertă în București și Ilfov din cauza problemei deșeurilor ilegale de la Sintești.
Ministra Buzoianu a cerut prefecturilor Ilfov și București să ia această măsură, prin care să se activeze mecanismele competente pentru zona în care se produc arderile ilegale și să se facă monitorizare, 24 de ore din 24.
Ieri a fost ședință extraordinară la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov, condusă de prefectul de Ilfov, la care au participat și prefectul de București, dar și Diana Buzoianu.
Iar concluziile au fost împotriva stării de alertă.
„Instituția Prefectului – Județul Ilfov precizează că declararea stării de alertă nu poate fi dispusă în afara condițiilor și procedurii prevăzute de lege. O asemenea măsură trebuie fundamentată pe analiza factorilor de risc și pe datele furnizate de instituțiile cu atribuții în gestionarea situației”, a transmis Prefectura Ilfov.
Printre măsurile anunțate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov, după ședința de ieri, se numără
Prefectura Ilfov a anunțat și formarea unui „grup de lucru”
Înainte de audierile din Parlament (Diana Buzoianu este pe lista de miniștri propusă de premierul desemnat Siegfried Mureșan) ministra interimară a Mediului a scris, pe Facebook, despre ce „inepții se fac prin țară în fiecare zi, pe zona mediu” și a invocat „neșimțirea instituțională în cazul Sintești”. Vorbește despre „minciuni, manipulări și acoperirea mafiei”
Consideră ”superficială” decizia anunțată ieri de autoritățile din Ilfov și i se pare inadmisibil ca Direcția de Mediu București să nu se nu se află printre autoritățile introduse în grupul de lucru:
Adică fix autoritatea care gestionează toate datele de la stația de monitorizare a calității aerului din Sintești. Cum să fie înfrântă mafia deșeurilor dacă autoritățile publice de la nivel local ar face orice să împiedice măsuri reale?
Deșeurile și arderile de deșeuri din Sintești (comuna Vidra, Ilfov)reprezintă una dintre cele mai grave probleme de mediu și de criminalitate organizată din zona metropolitană a Bucureștiului.
De anin de zile se vorbește despre o „mafie a deșeurilor” din Sintești, care înseamnă colectarea, transportul, depozitarea și incendierea ilegală a tonelor de gunoaie, cabluri și mașini, pentru extragerea și valorificarea metalelor prețioase
De-a lungul timpului, anchetatorii au descoperit rețele complexe formate din zeci de persoane fizice și firme fantomă, care colectează deșeuri fără documente justificative, le ard la Sintești pentru a recupera metalele.
Profiturile , estimate la zeci de milioane de lei anual, ar intra apoi în tot felul de scheme de evaziune fiscală.