Diaconescu a venit la Parchet să depună plângere împotriva lui Ponta

de:
05 oct. 2012
0 Afișari
Diaconescu a venit la Parchet să depună plângere împotriva lui Ponta

Diaconescu a comentat jurnaliştilor, vineri, la sediul Parchetului, că „Justiţia îi va dovedi pe cei care conduc ţară. Vă reamintesc că e luptă între forţele binelui şi ale răului”, adăugând că speră ca Oltchim „să se întoarcă la popor”.

Dan Diaconescu a câştigat în urmă cu aproape două săptămâni licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Contractul de preluare a acţiunilor nu a fost semnat, întrucât Dan Diaconescu nu a prezentat OPSPI dovezi că deţine suma pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.

Acum două zile, Remus Vulpescu a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, cu privire la „săvârşirea de către numitul Diaconescu Cristian Dan a infracţiunii de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prin inducerea în eroare a statului român şi a opiniei publice în ce priveşte existenţa la dispoziţia numitului Diaconescu Cristian Dan a sumei de circa 200 milioane de lei necesară pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut la Oltchim de statul român, prin MECMA – OPSPI”, după cum se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, citat de Mediafax.

DNA îl va cerceta pe Dan Diaconescu pentru faptele reclamate de OPSPI împotriva patronului OTV. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că plângerea depusă de către Remus Vulpescu este de competenţa DNA, informează România TV.

 

Cookies