Dezvoltarea Bucureștiului din ultimii ani este „absolut nocivă”, spune Nicușor Dan. Ce au declarat reprezentanții Comisiei Tehnice de Urbanism

12 dec. 2021
286 Afișari
Dezvoltarea Bucureștiului din ultimii ani este „absolut nocivă”, spune Nicușor Dan. Ce au declarat reprezentanții Comisiei Tehnice de Urbanism
Dezvoltarea Bucureștiului din ultimii ani este „absolut nocivă”, spune Nicușor Dan. Ce au declarat reprezentanții Comisiei Tehnice de Urbanism. Sursa foto: Buletin de București

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a susținut duminică o declarație de presă la sediul Primăriei, prilej cu care a prezentat situația proiectelor imobiliare depuse deja de dezvoltatori. Astfel, potrivit analizei Comisiei Tehnice de Urbanism, o bună parte dintre aceste proiecte încalcă o serie de criterii, fie de oportunitate, fie legale, fapt care va duce la neavizarea acestora.

Mai mult, Nicușor Dan a tras un semnal de alarmă privind dezvoltarea urbanistică a orașului. Potrivit acestuia, continuarea construirii în direcția din ultimii ani este „absolut nocivă”, și că orașul a avut de suferit de pe urma dezvoltării. De asemenea, primarul a declarat că aglomerarea necontrolată nu va putea fi gestionată, indiferent de investițiile în domenii precum infrastructura pentru transport, potrivit G4media.

„Şi s-a mai întâmplat un lucru: standardele profesionale în planificarea urbană au fost extrem, extrem, extrem de coborâte”, a adăugat Dan.

Cine este responsabil pentru situația din prezent, potrivit lui Nicușor Dan

Primarul susține că situația actuală se datorează autorității publice, deoarece aceasta nu a negociat corespunzător cu dezvoltatorii, astfel că, deși este normal ca dezvoltatorii să obțină profit, autoritățile trebuie să negocieze pentru a obține de la domeniul privat bunuri de utilitate publică, precum drumurile, creșele și școlile.

Membrii Comisiei Tehnice de Urbanism au alcătuit un raport în baza unei documentații de urbanism a fostei administrații. Acest demers a reprezentat o premieră pentru Capitală, fiind prima dată când documentațiile sunt evaluate după un set de criterii. În urma acestui raport a reieșit faptul că există mai multe documentații care nu au respectat standardele legale.

Potrivit lui Nicușor Dan, toate documentațiile ce nu respectă criteriile vor fi propuse Consiliului General spre respingere. Desigur, dezvoltatorii vor putea reveni cu propuneri noi, care să țină cont de recomandările specialiștilor.

În acest moment este vorba despre 43 de PUZ-uri, dintre care unul a fost retras deja. Prin urmare, celelalte 42 de planuri vor fi puse pe ordinea de zi a CGMB, iar o bună parte dintre acestea vor fi respinse, potrivit edilului.

„Este inadmisibil ca solicitarea noastră de evaluare a PUZ-urilor de sector care a fost făcută cu elemente de nelegalitate încă din luna iunie să nu aibă un răspuns. După cum ştiţi, am suspendat PUZ-urile de sector, suspendarea expiră pe 1 martie şi vrem ca Inspectoratul de Stat în Construcţii să finalizeze analiza în acest timp, astfel încât prefectul, dacă Inspectoratul confirmă motivele de nelegalitate – şi nu are cum să nu le confirme pentru anumite documentaţii dintre acestea ele au fost confirmate de instanţă- astfel încât prefectul să poată să atace în instanţă şi să suspende aceste PUZ-urile de sector”, a declarat Nicușor Dan.

Comisia Tehnică de Urbanism critică așa-zisele „cartiere-dormitor”

Potrivit reprezentanților Comisiei, există unii dezvoltatori care au propus ca în locul fostelor mari platforme industriale să se construiască unele cartiere de locuit. Acestea nu ar avea în vedere existența unor școli, spitale sau grădinițe, ci doar a unor spații comerciale la parterul blocurilor. Astfel, zonele unde ar urma să stea chiar și 5000 de persoane ar avea doar funcția de locuit.

Mai mult, membrii Comisiei Tehnice de Urbanism au precizat că modelul de locuire și conceptul acestor cartiere este inferior cartierelor-dormitor ridicate înainte de 1990, și anume Drumul Taberei sau Balta Albă.

În încheiere, autoritățile au subliniat că astfel nu se dorește limitarea dezvoltatorilor sau a proiectanților, ci evitarea unor probleme pentru ca orașul să se poată dezvolta în mod corespunzător.

Cookies